Social

Ploieşti. Primăria dăramă parte din casa lui Caragiale

Primăria municipiului Ploieşti a emis, prin Direcţia pentru Urbanism, o autorizaţie în regim de urgenţă pentru demolarea etajului casei- monument “Ilie Lumanărarul”, care prezintă o stare accentuată de deteriorare. Decizia a venit în concordanţă cu răspunsul emis de Ministerul Culturii, care a aprobat punerea în siguranţă a monumentului prin desfiinţarea etajului I, consolidarea ulterioară a parterului şi refacerea construcţiei. Avizul Ministerului Culturii a fost condiţionat la restricţionarea vitezei de deplasare a tramvaielor, la 5 km/h, pe o porţiune de 100 de metri, în zona în care se află amplasată clădirea. În consecinţă va fi reluată, marţi seară, circulaţia tramvaielor în zonă, după ce a fost întreruptă în cursul săptămanii trecute din cauza riscului de prăbuşire a clădirii. Structura imobilului a început să cedeze în urmă cu o săptămană, ceea ce a impus oprirea şi devierea circulaţiei autovehiculelor şi sistarea tramvaiului, cu toate că imobilul se află situat într-o zonă centrală intens circulată. Casa-monument “Ilie Lumanărarul” este una dintre cele mai vechi case din Ploieşti. Construcţia a fost ridicată la începutul secolului al XIX-lea. În această clădire a locuit şi dramaturgul I. L. Caragiale , în copilărie, aproximativ şase ani. Acest lucru a condus la clasarea construcţiei în categoria A a monumentelor istorice ale oraşului.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea