Social

Plantele care vindeca insomnia

Cine nu a suferit, macar o data in viata, de insomnie? Dar atunci cand ne chinuim in fiecare seara sa adormim, trebuie sa luam masuri, pentru a nu ajunge sa ne imbolnavim de boli mult mai grave, ca hipertensiune, obezitate sau depresie. Nu mai mentionam efectul lipsei de somn asupra modului ineficient in care ne desfasuram activitatea. Insomnia este, din punct de vedere medical, o tulburare a somnului, caracterizata fie prin imposibilitatea de a adormi, fie prin trezirea dupa o scurta perioada de somn (1-2 ore de la adormire). Inainte de a intra in cercul vicios al dependentei create de somnifere , apelati cu incredere la ajutorul oferit de plante. CUM APARE Un adult sanatos trebuie sa doarma in general 6-8 ore din 24, iar copiii cel putin noua ore. Este adevarat insa ca exista persoane care au nevoie de mai putine ore de somn, dar astfel de cazuri sunt exceptii. Cauzele sunt mesele prea copioase seara, surmenajul fizic si intelectual, sedentarismul, bolile acute in curs de evolutie (cardiopatie, astm, ulcer, dischinezie, migrena) sau anumite etape din viata, cum ar fi adolescenta si climacteriul. Exista insa si alte circumstante ce pot fi insotite de insomnie: nevrozele, toxicomaniile minore (cafea, cacao, pepsi) sau medicamentoase, ori profesiile ce presupun dereglarea cronica a ritmului somnveghe. Exista, desigur, o serie de masuri ce se impun pentru prevenirea insomniei: mentinerea unui program de viata cat mai ordonat, evitarea suprasolicita rilor de tot felul, a sedentarismului, relaxarea inainte de culcare etc. In acelasi timp, nu se va recurge la somnifere din proprie initiativa, mai ales ca fiecare insomnie are particularitatile ei si doar medicul este in masura sa stabileasca cele mai eficiente medicamente. PREVENIRE Evitati la masa de seara consumul unor alimente cum ar fi: mezelurile, conservele, carnea de vanat, maza rea, fasolea, orezul, ouale, branzeturile fermentate. Cina nu trebuie sa fie nici prea usoara (foamea ne trezeste), nici prea grea. Ea trebuie sa contina proteine (carne de peste sau de pasare) si calciu (lactate),care au proprietati sedative. Seara trebuie sa ne ferim de alimente diuretice si de excitante cum sunt alcoolul, tutunul, cafeaua, ceaiul tare si coca-cola. Foarte indicat este sa bem un pahar de lapte cald (daca este posibil, de capra). Lasati problemele de serviciu la usa de la intrare si destindeti-va seara cu activitati care va fac placere si, obligatoriu, cu o plimbare lunga de 40-60 de minute. Se va face un dus caldut sau rece cu 20-30 de minute inainte de culcare, dar in nici un caz fierbinte. Imbracamintea pentru dormit trebuie sa fie cat mai lejera, iar camera bine aerisita inainte de culcare. Se vor respecta cu strictete orele de culcare si de trezire, aceleasi in fiecare zi. Daca este posibil, se vor folosi perne in care se introduce conuri de hamei, fan, frunze de sulfina, roinita. TRATAMENT NATURIST Printre cele mai eficiente plante regasim Ciubotica cucului ( Primula officinalis), din care se bea un pahar de infuzie facuta dintr-o lingurita de flori la un pahar de apa clocotita, hameiul, tot ca infuzie dintr-o lingura de conuri de hamei (se aduna toamna) la 200 ml de apa fierbinte. Alte ceaiuri pe care puteti sa le alternate seara, in functie de preferinte, sunt facute din seminte de marar sau de maghiran, infuzie dintr-o lingura de planta la 300 ml de apa clocotita. Valeriana este cunoscuta si folosita inca din Antichitate pentru efectul ei calmant asupra sistemului nervos, fiind recomandata in special persoanelor anxioase, care nu pot sa adoarma din cauza stresului acumulat peste zi. Cea mai eficienta este tinctura, 30 de picaturi seara, cu jumatate de ora inainte de culcare. Pentru a mari actiunea sedativa si calmanta, valeriana se asociaza cu musetel, menta, levantica. Aboneaza-te la Newsletter-ul de Sanatate Acasa.ro ca sa afli cum iti mentii sanatatea si frumusetea.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea