Social

Plajele trebuie sa fie gata pina la 1 mai

Anul acesta, plajele au fost inchiriate de agentii economici la preturi de trei ori mai mici fata de anul trecut. Daca in 2006 sectoarele de plaja au fost adjudecate la preturi cuprinse intre 3 si 15 lei pe metru patrat , in acest an, in urma celor doua runde de negocieri, portiunile de plaja au fost concesionate cu sume cuprinse intre 1,3 si 5,3 lei pe metru patrat. In total, 34 de agenti economici si-au adjudecat 1.310.000 mp de nisip, reprezentind peste 91% din suprafata plajei turistice a litoralului romanesc. Anul acesta s-au scos la licitatie 25 de sectoare de plaja din Mamaia, Navodari, Eforie Nord , Eforie Sud, Olimp, Neptun, Jupiter si Cap Aurora. Urmatoarea runda de licitatii se va desfasura pe 26 martie. „Exista premisele adjudecarii a inca cinci sectoare de plaja“, a declarat Catalin Anton, purtatorul de cuvint al Directiei Dobrogea-Litoral Apele Romane. Contracte pe zece ani Pentru aceasta sesiune de licitatie s-a micsorat suprafata sectoarelor de nisip, pina la jumatate de hectar in unele zone. Contractele de inchiriere se vor incheia pe o perioada de zece ani. Agentii economici vor avea obligatia de a pune la dispozitie o suprafata de plaja necesara organizarii si desfasurarii serviciului public de salvare acvatica si a posturilor de prim ajutor. Totodata, operatorul de plaja se obliga sa asigure dotarea minima a plajei in termen de patru luni de la data semnarii contractului, dar nu mai tirziu de 1 mai pentru primul an de activitate, sub sanctiunea rezilierii contractului. Printre alte obligatii ale concesionarului se numara igienizarea zilnica a suprafetei de nisip, colectarea si transportul gunoiului, executarea lucrarilor de nivelare si afinare a nisipului. O suprafata de 20% din plaja trebuie sa ramina publica, unde se pot bronza turistii care opteaza sa stea pe cearsaf . Cit despre amplasarea unor baruri pe plaja, aceasta urmeaza sa fie stabilita dupa ce planurile urbanistice zonale pentru amenajarea plajelor vor fi aprobate de toate primariile de pe litoral.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea