Social

Pierderea locului de muncă scade imunitatea organismului

Stresul provocat de concediere poate provoca slăbirea sistemului imunitar, potrivit unui studiu citat de Reuters. Găsirea unui nou loc de muncă permite însă refacerea componentei naturale de apărare. Numeroase studii au evidenţiat în timp faptul că stresul afectează sistemul imunitar, crescand riscul producerii unor infecţii sau boli. Dar puţine lucruri se cunosc despre ceea ce se întamplă cu sistemul imunitar în momentul în care stresul scade în intensitate. Mai mulţi cercetători din cadrul Universităţii din California au făcut un studiu ce a presupus monitorizarea timp de patru luni a 100 de angajaţi şi a 100 de persoane fără loc de muncă, adulţi, cu varste cuprinse între 29 şi 45 de ani. S-a încercat compararea subiecţilor angajaţi cu cei fără loc de muncă, ce aveau situaţii similare precum gen, varstă, rasă sau nivel al educaţiei. Persoanele cu afecţiuni cronice sau care urmau un tratament care le-ar fi putut afecta sistemul imunitar, fumătorii sau cei care îşi administrau droguri pe cale injectabilă au fost excluşi din acest studiu. În fiecare lună, cercetătorii au prelevat sange de la persoanele care au participat la studiu pentru a măsura activitatea celulelor „natural killer" (NK), o importantă componentă de apărare a organismului. S-a constatat că, în general, persoanele fără un loc de muncă aveau componenta de apărare slăbită comparativ cu persoanele care aveau un loc de muncă. Totuşi 25% din persoanele fără loc de muncă s-au angajat în timpul celor patru luni de monitorizare, observandu-se refacerea organismului. „Credem că acesta este primul studiu pe oameni care a urmărit modul în care funcţia de apărare a organismului îşi revine după încetarea acţiunii unui factor de stres", a declarat dr. Frances Cohen, unul dintre medicii care au realizat studiul. Cercetătorii cred că stresul pune în pericol sistemul imunitar prin efectele pe care le produce asupra sistemului nervos.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea