Social

Peste un sfert din romani se trateaza in clinicile private

Pe o piaţă totală a serviciilor medicale, evaluată la cinci miliarde de euro, sistemul public deţine încă o pondere semnificativă în ce priveşte opţiunile de tratament ale romanilor. Un studiu al companiei de cercetare a pieţei Daedalus Consulting arată că 73% din romanii din mediul urban au apelat la sistemul public de sănătate pentru tratarea problemelor de sănătate, în timp ce 27% din ei s-au orientat către sistemul privat de sănătate. Cu o pondere de numai 6% în totalul pieţei medicale romaneşti, piaţa serviciilor medicale private a fost estimată la 250 milioane de euro. „Pe fondul creşterii nivelului de trai şi al îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă, această piaţă consemnează un ritm de creştere de 15% pe an", a spus Marina Oţelea, directorul general al companiei Medicover . În general, sectorul de medicină privată s-a dezvoltat mai mult pe segmentul corporate, cu servicii de medicina muncii, abonamente, servicii de laborator , ambulator şi imagistică. Oţelea mai spune că piaţa abonamentelor de sănătate s-a dezvoltat mai mult în Bucureşti, unde înregistrează o creştere anuală de 30% pe an. Medicover, care deţine o reţea de şapte centre medicale, în Bucureşti, Constanţa, Cluj, Iaşi şi Focşani, deţine o cotă de 45% pe segmentul abonamentelor de sănătate din Bucureşti. Romanii nu fac controale medicale de rutină În prezent, piaţa serviciilor medicale private este disputată de companiile MedLife, Medicover, Centrul Medical Romar, Centrul Medical Unirea, Medsana, Clinica Polisano, Hiperdia, Clinica Puls, Centrul Medical Doris etc. Conform sondajului Daedalus, mai puţin de o treime din romanii din mediul urban obişnuiesc să apeleze periodic la serviciile unui medic pentru un control general. Astfel, un procent de 28,8% din romanii din mediul urban obişnuiesc să meargă periodic la medic pentru un control general, în timp ce 71,1% din intervievaţi se prezintă la unităţile sanitare doar atunci cand au o problemă de sănătate. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre vizitele la stomatolog, numai 16% din intervievaţi apelează periodic la acest gen de servicii. Persoanele cu varste între 35 şi 55 ani înregistrează cele mai scăzute procente de vizitare a medicului stomatolog pentru un control de rutină (aproximativ 11%), precizează autorii cercetării. „Dintre cei care au avut probleme de sănătate în ultimul an, 75% au apelat la medic în toate situaţiile, iar 14% au apelat la medic pentru rezolvarea doar a unei părţi dintre afecţiuni, în timp ce 11% din repondenţi nu au apelat deloc la medic cand au avut o problemă de sănătate", a declarat, pentru „Adevărul", Anca Amariei, resarcher client service în cadrul companiei de cercetare Daedalus Consulting. Anca Amariei a menţionat că principalele motive pentru care repondenţii nu au apelat la medic sunt: lipsa timpului, pentru 38% din cazuri, lipsa banilor (25%) sau pentru că au considerat că nu au o problemă gravă de sănătate (22%). „Există un procent de 7% din persoane care nu au apelat la medic din cauza lipsei de încredere în medici şi tratamente sau de teamă faţă de aceştia", mai spune oficialul Daedalus. Medicina clasică versus tratamente alternative Cele mai utilizate tratamente sunt cele pe baza medicamentelor, urmate de cele pe bază de plante. În ce priveşte împărţirea pe categorii de varstă, tinerii s-au arătat mai reticenţi la utilizarea tratamentelor pe bază de plante, numai 35% din aceştia folosindu-le în ultimul an. Tinerii au cea mai mică încredere în acest tip de tratament, comparativ cu celelalte categorii de varstă. Referitor la medicina alternativă, studiul citat mai arată că 17% din romani au beneficiat de servicii de masaj/reflexoterapie sau servicii de fizio şi balneoterapie, în timp ce 4% din repondenţi s-au tratat în cabinete de acupunctură, bioenergie şi bioterapie. Chiar dacă nu a fost foarte utilizată de către romani, categoria tratamentelor prin metode fizioterapeutice şi balneologice este a treia în topul celor mai de încredere tratamente, cu 51% din opţiunile repondenţilor. Pe de altă parte, tratamentele în care romanii au cea mai mare încredere sunt cele pe bază de plante (65%) şi cele bazate pe medicamente (62%). Dintre cei care s-au tratat cu remedii naturiste şi nu au apelat la medic, 52% au cerut sfatul farmacistului, 25% au cerut sfatul prietenilor şi cunoştinţelor, iar 23% nu au cerut sfaturi. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.080 de persoane, cu varste cuprinse între 18 şi 65 de ani, din mediul urban, datele fiind culese în perioada 10- 21 februarie 2007. Şefii, mai sănătoşi Conform unui studiu realizat, în anul 2006, de compania de cercetare a pieţei Synovate, directorii companiilor consumă cu aproape 20% mai puţine medicamente decat angajaţii lor. Studiul mai arată că celibatarii consumă medicamente mai puţine decat persoanele căsătorite, mai mult de doi din trei oameni căsătoriţi apeland la medicaţie. De asemenea, romanii preferă, fie din obişnuinţă, fie pentru că respectă sfatul medicului, medicamentele mai scumpe, chiar dacă au posibilitatea să opteze pentru un medicament mai ieftin. Aproape un sfert din romani au oferit şpagă medicilor Cercetarea Daedalus mai evidenţiază că, indiferent dacă au apelat la sistemul public sau privat de sănătate, 21% din romani au oferit „mici atenţii" medicilor care i-au tratat. În ultimul an, valoarea medie a şpăgii oferite a fost de 32 de euro, se mai precizează în studiu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea