Social

Perth, prima metropola-fantoma

Unul dintre marile oraşe ale lumii, Perth, ar putea fi abandonat în viitor de locuitorii săi. Australienii se numără printre cei mai mari consumatori de energie din lume. Iar Perth-ul foloseşte mai multă apă decat orice alt oraş din Australia. Nu este nicio îndoială că acest oraş trebuie să-şi dea seama că resursele sale de apă sunt pe cale să se epuizeze, avertizează experţii. Ecologistul Tim Flannery, desemnat Australianul anului, a prezis că oraşul Perth, din vestul Australiei, ar putea deveni prima "metropolă-fantomă din lume". Expertul în probleme de mediu a emis ipoteza că locuitorii acestuia ar putea fi forţaţi să-l abandoneze pe viitor, din cauza lipsei de apă. Australia are, după cum se ştie, una dintre cele mai uscate clime de pe glob, iar Perth este ca o insulă de verdeaţă cu parcuri şi grădini în stil european la marginea unui imens deşert. Dar ca să le menţină verzi, este nevoie de multă apă. În consecinţă, experţii avertizează că este nevoie ca oraşul să se trezească şi să ia măsuri urgente, pentru că resursele sale de apă sunt pe cale de epuizare , dacă schimbările climatice vor continua. Afectat grav de schimbările climatice Schimbările climatice ar putea face să se împlinească previziunile sumbre ale expertului Flannery. Perth este aşezat într-o zonă ce s-a bucurat de mari resurse de apă potabilă, însă schimbările de climă au fost atat de dramatice, începand de la mijlocul anilor 1970, încat cantităţile de apă de ploaie s-au redus cu 15-20%. Creşterile de temperatură şi lipsa iernilor umede au dus la sărăcirea rezervelor de apă. "Climatologii ne spun că este oraşul cel mai afectat din lume. Oamenii au înţeles că ceea ce se petrece este o consecinţă a schimbărilor climatice", afirmă Don McFarlane, de la Commonwealth Scientific Industrial Research Organisation. Cel mai "izolat" oraş de pe planetă Port aşezat pe coasta occidentală a Australiei, Perth este scăldat şi de raul Swan. Deşi este oraşul "cel mai izolat din lume", este activ şi modern. Aici locuiesc peste 1.300.000 de oameni, circa 80% din populaţia Australiei Occidentale. "Oraşul cel mai însorit" din Australia, Perth beneficiază şi de avantajul de a fi în acelaşi fus orar cu unele din marile puteri asiatice. Are o economie dinamică şi este capitala statului Western Australia.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea