Social

Perlele de tranziţie ale celebrităţilor de televizor

Radu Paraschivescu lansează la Humanitas „Fie-ne tranziţia uşoară”, în colecţia „ Rasul lumii ”, cu vorbe de duh ale vedetelor noastre mediatice. După „Ghidul nesimţitului”, un bestseller al verii (15.000 de exemplare vandute în primele patru luni), pe 8 noiembrie , la Cărtureşti, ora 19:30, „Fie-ne tranziţia uşoară” se lansează cu perle scăpate în spaţiul mediatic mioritic, vorbe de duh rostite de celebrităţile noastre de televizor, politicieni, fotbalişti sau manelişti. Invitaţi speciali la lansare: Cătălin Ştefănescu, Constantin Trofin şi Ovidiu Uscat . Cotidianul Evenimentul Zilei a făcut o scurtă selecţie din perlele tranziţiei lui Paraschivescu, din „lufturi de exprimare, lejerităţi caraghioase, construcţii ilogice, combinaţii imbatabile de tembelism şi ignoranţă” din zona televiziunii, ziarelor, emisiunilor radio sau cărţilor apărute după 1989. Iată cateva: „Tot ceea ce se scoală deasupra nivelului mării poate fi considerat cu certitudine genial” (Elena Udrea). „Nu se ştie niciodată peste cine dai, cu cine poţi să te întalneşti şi ce se poate reproduce” - Loredana Groza, care cu altă ocazie întreba: „Pe la voi prin Chişinău trece Volga, nu? Cum? Nu mai trece?...” Dan Iosif remarcase că destinul său a fost marcat de soartă... iar George Becali povestea că s-a întreţinut cu mai mulţi parteneri de afaceri, „oameni serioşi, din lumea interlopă”. Muzica romanească de tranziţie „A spus că are o surpriză-n dormitor, / În clipa aceea am ştiut că pot să zbor, / Sutienul ei pe jos l-a aruncat / Şi patul ei a fost de neuitat. (69) „Numai iubirea este viaţa, / Te cheamă într-un surd ecou, / Ajută-mă, te rog, / Să-mi dai puterea de-a mai iubi din nou.” (Pepe) „E adevăr, cand ajungi la mare, / Fetele ling îngheţată grupa mare, / Motoare, jeepuri, muzica tare, / Toată lumea stă întinsă la soare.” (N&D) „Destinul a scris un tango la noapte / şi s-au aprins şoaptele, / Ai fi crezut că o mie de ani / Împreună vom fi pe pămant.” (Acoustic Park) „Stau închis într-o cameră roz, / Înainte nu ştiu ce-a fost, / Dar mă simt foarte prost, / Nu are niciun miros, / Nu cred ca are vreun rost, / Acolo mă simt ca un prost.” (Pistol cu capse) „Cand tu, cand nu eşti langă mine / Eu plang, tu crezi că-mi este bine, / şi niciodată să nu te îndoieşti / Că-mi este bine atunci cand îmi lipseşti.” (Alpha) „Ştii melodia mea de peste tot, / Oglinda care mă priveşte, / Nu ştiu de este zi sau noapte, / Dacă vorbeşti sau spui doar şoapte.” (Anca) „Ai-ai chef sau n-ai, / Să te dai, să mă ai, / Fă-mă să fiu „high” / Hai cu mine astă-seară să petrecem împreună, / La bikini party e petrecere cu spumă.” (Spicy) „Sanii tăi şi ochii mei, / Alintaţi de-atatea ori, / Cand nu te lăsam s-adormi, / E prea tarziu, / Nici nu mai ştiu / De cand nu te-am mai văzut / Doar la meciuri mă mai uit.” (Verso). Pentru o exprimare nouă... Perlele sunt prinse tematic în secţiuni de afaceri, filosofie şi religie, justiţie, media, politică, sport, sau texte muzicale. Ele se înscriu sub genericul „Aşa nu”. La final există însă şi un capitol cu „De toate”, care stă sub semnul lui „Aşa da”. Aici se găsesc vorbe de duh veritabile: calambururi, înţepături fine, constatări hazlii, panseuri inspirate. Printre autori se numără Nicu Covaci , Cornel Regman, Teo Trandafir, Radu Cosaşu, Dan Puric, Andrei Pleşu, Ion Raţiu sau, surpriză - Jonathan Scheele.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea