Social

Pensiile vor creste cu pana la 16 la suta

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Mihai Şeitan, estimează că anul viitor pensiile vor creşte cu un procent cuprins între 12 şi 16, iar în 2008 – cu un procent cuprins între 15 şi 18,8. Cifrele exacte vor fi stabilite în funcţie de starea bugetului de asigurări sociale, dar, spune el, deocamdată sunt motive de optimism. În primele cinci luni ale acestui an, pentru prima dată de la începerea procesului de restructurare în industrie, Casa Naţională de Pensii înregistrează un excedent , adică încasările au fost mai mari decat cheltuielile. De asemenea, pentru prima dată din 1989 încoace, anul acesta majorarea pensiilor a depăşit rata inflaţiei. Conform calculelor Casei Naţionale de Pensii, în mai 2006 se înregistra o creştere a pensiei medii cu 27,5% faţă de decembrie 2005. Este adevărat că nu toţi bătranii au simţit acest procent în buzunare, ci doar cei care, în urma recalculării, au obţinut un punctaj mai mare sau egal cu pensia avută în plată, dar numărul celor cu „pensii îngheţate” în urma recalculării scade de la o majorare la alta. Însă, pană ca bătranii să simtă bunăstarea din UE, unde pensia reprezintă circa 50% din salariul mediu pe economie, mai este drum lung. Deocamdată, în Romania, pensia medie reprezintă 30,2% din salariul mediu. În cazul în care Guvernul va adopta anii viitori varianta de creştere 12% în 2007 şi 15% în 2008, pensia va reprezenta 33% din salariul mediu; în varianta cu 16% în 2007 şi 18,8% în 2008, pensia va reprezenta 35% din salariul mediu. Iar o majorare mai substanţială nu va posibilă, deoarece ar implica cheltuieli uriaşe. De pildă, în varianta cea mai pesimistă pentru pensionari, efortul bugetar pentru creşterea pensiilor este estimat la circa 4,4 miliarde RON. Mihai Şeitan consideră că majorarea pensiilor reprezintă o necesitate, iar banii se vor asigura din excedentul bugetului de asigurări sociale şi de la bugetul de stat. Cat şi din ce parte, încă este prea devreme să fie stabilit. Deocamdată, excedentul înregistrat în acest an va permite Casei Naţionale de Pensii să achite majorarea de 5% a pensiei, anunţată pentru această toamnă, fără a mai fi obligată să ceară suplimentarea fondurilor de la bugetul de stat.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea