Social

PD nu exista fara Traian Basescu

Campania electorala incepe maine. Oficial. Neoficial, campania electorala a demarat de vreo cateva saptamani, iar pentru unii, nici n-a incetat de la ultimul scrutin de alegeri incoace. De pilda, pentru democrati, care au ramas blocati in timp la momentul noiembrie 2004, atunci cand Traian Basescu le era inca presedinte. De partid si nicidecum de tara! Altfel, nici nu s-ar putea explica declaratia vicelui democrat si candidat preferat la PE, Sorin FrunzaVerde - “nu cred ca ne putem imagina Partidul Democrat fara Traian Basescu”. Privind din perspectiva adevarului, afirmatia poate fi apreciata pentru sinceritatea ei, caci PD nu exista si dincolo de…Traian Basescu. A carui carisma populara cu larga aderenta si la “vulg” dar si la elita purtatoare de stindard al dreptei, tine loc si de ideologie, si de programe, si de doctrina. Chiar si de discurs politic! Caci, in fapt, seful actual de partid, Emil Boc (botezat cu un umor fin chiar de colegii de partid - Traian Boc) in declaratiile sale politice, nu face altceva decat sa redea fidel, punct cu punct, indicatiile Cotroceniului. Dincolo insa, de litera si spiritul acestora, PD intr-adevar nu poate fi nici macar imaginat. Caci, democratii nu prea sunt edificati nici ei insisi, daramite electoratul propriu, de care parte a esicherului politic se mai situeaza si ce politica mai promoveaza, tinand cont si de factorul “toane prezidentiale”, de multe ori imprevizibil. Pe termen scurt si-n reflectorul sondajelor de opinie, pleonasmul Traian Basescu- PD pare o reteta de succes. Insa, pe termen lung, PD a carui structura este specifica unui partid mic, de nisa, riste sa se sufoce ingropat sub greutatea proiectului politic al mentorului sau, in lipsa unei baze solide doctrinare, declarata de dreapta, dar cu promovare de initiative de protectionism social. PD este intr-adevar partidul de buzunar al lui Traian Basescu si pare mandru de aceasta realitate, pana la urma trista, pentru o societate democrata a mileniului lll . O declara si presedintele Basescu prin gestul asumarii rolului de locomotiva electorala, evident sub acoperisul, ce nu mai poate fi considerat nici macar de fatada salvatoare de aparente, Referendumului pentru uninominal. “Cu certitudine, voi fi un presedinte care se va implica in campanie, explicand romanilor importanta evenimentului si in niciun caz nu voi fi un adversar al acelora care, de bine de rau m-au sustinut.” a spus presedintele tuturor Romanilor, fara a avea insa, de data aceasta celebra Constitutie la indemana. Si nici pe Elena Udrea ca sa i-o aduca. (continuarea in Cronica Romana) Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea