Social

Patru cersetori romani isi vor recupera banii confiscati de politia din Geneva

In timp ce in Italia romii sunt vanati la tot pasul, platind pentru infractiunile comise de cativa reprezentanti ai etniei, tiganii care au preferat Elvetia par mult mai norocosi. Patru cersetori romani de etnie roma au obtinut castig de cauza in instanta dupa ce au cerut autoritatilor din Geneva sa le returneze sumele confiscate de jandarmi in perioada 2004-2005, relateaza Tribune de Geneve.

„Patru din cei opt clienti pe care ii reprezint, doua femei si doi barbati, vor recupera 850 de franci (523 de euro), 668 de franci (411 euro), 474 de franci (291 euro) si, respectiv, 40 de franci (24 de euro)", a declarat avocata Dina Bazarbachi, presedintele asociatiei Mesemrom.

Romii vizati de aceasta masura, care intre timp s-au intors in tara si locuiesc in zona Alba Iulia, au aflat vestea prin telefon. Banii vor fi transferati de politia elvetiana in conturile asociatiei Mesemrom, apoi livrati romilor in cauza de catre un membru al organizatiei, potrivit Mediafax.

Este posibil ca si alti romi sa recurga la serviciile asociatiei pentru a-si recupera banii confiscati de jandarmii elvetieni , scrie Tribune de Geneve. Mai mult, avocatul romilor a precizat ca intentioneaza sa ceara Curtii de Conturi sa ancheteze imprejurarile in care politia din Geneva a confiscat banii cersetorilor de etnie roma de la sosirea lor in orasul elvetian, la sfarsitul anului 2003.

„Aceste confiscari sunt toate ilegale, deoarece niciuna din aceste proceduri nu a fost anuntata”, a subliniat Bazarbachi. Teoretic, romii ar putea recupera cateva mii de franci elvetieni , cu conditia sa revendice sumele confiscate. Acesta este primul caz in care romii isi recupereaza banii confiscati drept avans la amenzile primite pentru cersetorie in perioada aprilie 2004-februarie 2006.

Publicatia elvetiana, citata de Mediafax, sustine ca autoritatile locale au abrogat o prevedere care incrimina cersetoria abia in 2007, in consecinta amenzile au devenit ilegale incepand abia cu acest an. Sumele retinute de politia elvetiana in perioada 2004-2007 se ridica la circa 55.000 de franci (circa 34.000 de euro).


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea