Patapievici: de ce avem un mediu intelectual debil?

„Despre idei si blocaje“, ultima carte a lui Horia-Roman Patapievici , analizeaza insensibilitatea spatiului romanesc la ideile originale venite de la intelectuali autohtoni. Cartea va aparea la Editura Humanitas spre sfirsitul lunii septembrie. Observatia de la care porneste Horia-Roman Patapievici este ca piata culturala romaneasca e incapabila sa valorifice ideile originale. Acest handicap al mediului intelectual autohton reflecta, in viziunea autorului, lipsa unei receptari competente a ideilor de anvergura. Ratam, cu alte cuvinte, sansa de a ne impune propriile idei in circuitul validat de intelectualii lumii, noteaza Patapievici, pentru ca avem prea multi oameni de o vasta cultura si prea putini profesionisti ai ideilor. Acest ultim volum isi propune sa explice mecanismele care blocheaza traseul ideilor consistente de la noi, asfixiindu-le in mediul inchis al dezbaterilor parohiale. Pentru concretizari, autorul a atasat noua anexe, cu extrase din articole mai vechi si comentarii la istoria recenta a disputelor intelectuale. „Despre idei si blocaje“ este, in descrierea autorului, „o modesta propunere de a regindi cultura romana pornind de la ce ii lipseste, fara a renunta la ceea ce, in aparenta, ii prisoseste“. Lipsurile incep cu incapacitatea de a cultiva valori profitabile si continua cu imposibilitatea de a fixa teme de gindire care sa genereze interes constant. In afara de atentia neabatuta pentru tema „specificului national“, in decursul vremii, nu avem teme de gindire care sa fi generat o traditie de cercetare, constata Patapievici. Desi avem filosofi, ne lipseste o istorie a filosofiei romanesti tocmai pentru ca, la noi, ideile, oricit de bine calibrate ar fi fost, nu au avut niciodata parte de un teren favorabil care sa le asigure un traseu de durata. Patapievici aduce doua exemple notorii: pe de o parte, mostenirea ideatica a lui Noica, nefructificata de nici unul dintre discipolii lui, si pe de alta, modelul filosofic propus de Mihai Sora, intelectual asiduu frecventat, dar a carui contributie de idei nu a fost preluata de nici unul dintre emuli. Pentru ca nici una dintre ideile fructuoase emise de filosofii de la noi nu s-a constituit ca punct de plecare pentru gindirea celor care i-au urmat, o istorie a filosofiei autohtone a fost imposibil de articulat. Receptarea contributiilor intelectualilor de anvergura genereaza un fenomen paradoxal in spatiul romanesc, constata Patapievici: pe de o parte, mediul cultural imbratiseaza entuziast personalitatile care pun idei noi in circuit, pe de alta parte, entuziasmul lor se ofileste la contactul cu respectivele idei. Concluzia pe care eseistul o trage de aici e ca mediul intelectual romanesc e „debil“: altfel nu se poate explica impermeabilitatea lui la idei de forta: „Cum nu pare verosimil ca cineva sa poata demonstra cu argumente rezonabile nulitatea ginditorilor pomeniti mai sus, rezulta ca raul trebuie cautat in debilitatea mediului intelectual romanesc. Este ca si cind in mediul intelectual romanesc nu s-ar putea coagula nici o traditie de gindire: de parca la noi insasi ideea unei idei-forta ar fi imposibil de gindit“. Dupa ce listeaza carentele spatiului in care se produce schimbul de idei la noi, Patapievici identifica o serie de cerinte de prim ordin care sa asigure sanatatea acestui schimb. In primul rind, e necesara formarea unei culturi specializate, complementara celei generale, care continua sa fie modelul dominant in spatiul romanesc. Insa, pentru ca o cultura de specialitate sa fie posibila, nu e suficient sa existe oameni care sa emita idei puternice. E nevoie si de un mediu de receptare pregatit sa le evalueze la justa valoare, anume de constituirea unei mase critice. Cei care participa la schimbul de idei trebuie, la rindul lor, sa indeplineasca un numar de asteptari care sa le asigure legitimitatea: sa fie numerosi, pentru ca judecatile de valoare sa nu riste a fi modificate de simpatiile personale, si sa fie independenti unii in raport cu altii, pentru a fructifica in mod neuniform potentialul conceptelor pe care le analizeaza. Cum insa, la ora actuala, in Romania specialistii din variile domenii ale cunoasterii sint atit de putini incit le e imposibil sa nu se cunoasca intre ei, iar modelul de cunoastere dominant continua sa fie cel al „imperialismului culturii generale“, masa critica autohtona e abia in faza embrionara. Modelul de „cultura bine rinduita“ pe care il propune Patapievici spre final pledeaza pentru concilierea dintre cultura generala si cea specializata. Concentrat in imaginea rotii, avind in centru filosofia, ca zona a purei inteligibilitati, din care se desprind, catre periferie , spitele diferitelor domenii de cunoastere specializata, acest model isi propune sa reabiliteze statutul „specialistului“, fara a sacrifica insa nucleul cunoasterii neprofesionalizate. Modelul rotii explica raportul dintre cultura generala si cea specializata, atita vreme cit prin „cultura generala“ Patapievici intelege capacitatea rationala de a pune in mod just, fiecarei discipline, intrebari la care ea nu poate da un raspuns pur tehnic. Pentru o buna rinduire a culturii: modelul rotii „O cultura bine rinduita este o cultura in care raportul intre cultura generala si formele specializate de cultura este unul de adecvare reciproca si de sprijinire mutuala. Este intocmai ca la roata. Pentru ca noi si cunoasterea noastra sa avansam, trebuie sa avem roti suple. Cind capatina e prea mare, inaintarea se face dificil. Trebuie deci un anumit echilibru intre roata si spite. Cind capatina nu exista, roata se sfarima. Doar cu cultura generala ne sufocam. Fara cultura generala pierim. Lucrurile sint evidente: modelul rotii face ca aceasta evidenta sa ne sara si mai bine in ochi“, scrie Horia-Roman Patapievici in volumul „Despre idei si blocaje“. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro