Social

Papagalii lui Basescu

Daca Emil Boc si Theodor Stolojan sint „papagalii“ politici ai lui Traian Basescu, potrivit de premierului Tariceanu, Yako si Rocco sint papagalii adevarati ai presedintelui.

Emil Boc si Theodor Stolojan sint „papagalii care repeta tot ce spune presedintele Traian Basescu“, declara zilele trecute premierul Tariceanu, incercind sa fie acid la adresa adversarilor politici. Ceea ce stia cu siguranta prim-ministrul, ca fost tovaras de arme al presedintelui, este faptul ca papagalii „politici“ au si un corespondent in lumea reala, adica in menajeria aflata in casa lui Traian Basescu.

Liderii defunctei Aliante PNL-PD, in vremurile in care liberalii si democratii erau prieteni si parteneri, stiau ca marinarul Basescu are, ca un adevarat capitan de corabie, un papagal vorbitor, care a imprumutat vocea si vocabularul colorat al stapinului sau.

Fostul sef de campanie electorala al Aliantei, Cozmin Gusa, povesteste ca Yako, papagalul lui Traian Basescu, imita perfect vocea presedintelui si striga prin casa dupa sotia acestuia, „Maria, da-mi sa maninc!“.

„Papagalul tuseste exact cum tuseste presedintele si vorbeste exact ca el!“, a relatat, pentru Cotidianul, Cozmin Gusa, fost apropiat al familiei Basescu. Folclorul spune ca Yako, prezent alaturi de familia Basescu in vacante, la vila de protocol de la Neptun, l-a „jignit“ pe unul dintre invitatii presedintelui.

Contactata de Cotidianul, fiica cea mica a presedintelui, Elena, a povestit ca familia Basescu are de fapt doi papagali (fara nici o aluzie la Emil Boc si Theodor Stolojan). In afara de Yako, se mai bucura de statutul de papagal prezidential si Rocco.

Primul are 7 ani, iar al doilea este mezinul familiei - are doar 3 ani. „Au marimea unui porumbel si sint de culoare gri, dar coada este rosie“, ne-a relatat Elena Basescu. Fiica presedintelui povesteste ca papagalii au capacitatea de a face asocieri intre diverse situatii si cuvinte. „Daca deschidem robinetul si aud apa curgind, spun «ploua».

Daca ne vad mincind, spun ca «e bun», iar daca suna telefonul, spun «alo»“, sustine Elena Basescu. Surse apropiate familiei prezidentiale ne-au relatat ca papagalii s-au obisnuit sa strige pe nume anumite persoane din familie. Astfel, Maria Basescu, sotia presedintelui, este strigata „mama“, iar cele doua fete - „Ioana“ si „Ela“.

Din relatarile Elenei Basescu reiese ca papagalii sint din specia Jako (gri african), foarte inteligenti, avind capacitatea de a invata sute de cuvinte sau chiar cintece. Asta ii face si foarte scumpi, o pereche de astfel de papagali costind mai bine de 2.000 de euro.

In afara de cele doua pasari, familia Basescu mai detine si o adevarata „colectie“ de patrupede, unele dintre ele premiate la concursuri de frumusete. Este vorba de doi ciini, unul din rasa Akita Innu, pe care il cheama Sogun, si unul Tosa Innu, numit Sumo , cu care Ioana Basescu a participat la concursuri canine.

Exista insa si un maidanez in casa prezidentiala. Norocel a fost adoptat de Elena Basescu in urma cu 4 ani, dupa ce a fost lovit de o masina pe o trecere de pietoni , chiar in fata ei.

Colectia de „urecheati“ este completata de iepurasul Bunny si de calul Rasfat, preferatul Mariei Basescu. Rasfat este aproape la fel de celebru ca presedintele Basescu, dupa ce a aparut in filmul „Orient Express“ al lui Sergiu Nicolaescu.


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea