Social

Organismul se curăţă de nicotină în cinci ani

După întreruperea fumatului, starea de sănătate începe aproape imediat să revină la normal. După două ore, nivelul nicotinei în sange scade, dar este momentul în care se instalează simptomele de sevraj. După şase ore, ritmul cardiac şi tensiunea arterială încep să scadă, pentru a se normaliza însă după cateva săptămani. După 12 ore, monoxidul de carbon se elimină complet din organism, funcţia pulmonară se îmbunătăţeşte şi se diminuează dificultăţile de respiraţie. După 2 zile se restabileşte acuitatea mirosului şi a gustului. După 2-12 săptămani se îmbunătăţeşte circulaţia la toate nivelurile, astfel că rezistenţa la efort creşte. După 9-10 luni, performanţa pulmonară creşte cu pană la 10 la sută, tusea şi alte probleme respiratorii se reduc, după 5 ani riscul de atac de cord scade la jumătate faţă de cel al unui fumător, dar rămane încă peste cel al nefumătorului, iar după 10 ani acest suprarisc dispare, iar riscul de cancer pulmonar devine de două ori mai mic decat al unui fumător. Sevrajul, asemănător celui apărut la alcoolici Sindromul de sevraj este o stare neplăcută, cu manifestări de intensitate crescătoare în funcţie de tăria dependenţei. Aceasta este principala cauză de eşec în renunţarea la fumat. Simptomele de sevraj apar în general în primele 24 de ore de la întreruperea fumatului, ating intensitatea maximă la 48 de ore şi apoi se reduc treptat la 3-4 săptămani. Fumătorul trebuie să cunoască, pentru a le rezista şi a le combate, semnele sindromului de sevraj: pofta mare "de-o ţigară", iritabilitatea şi anxietatea, tulburarea dispoziţiei "normale", dificultăţi de concentrare mentală, surmenaj sau oboseală apărută mai devreme decat "de obicei", scăderea ritmului cardiac, creşterea apetitului şi creşterea în greutate. Aceste simptome sunt normale şi sunt semnul că organismul se adaptează la starea de nefumător. Dacă aceste stări persistă şi sunteţi pe punctul de a ceda, este bine să consultaţi un medic. La fel de posibil însă este să nu simţiţi niciunul din aceste efecte ale "înţărcării" de tutun. Dependenţa, clasificată în patru categorii: - dependenţă uşoară: fumătorul consumă 1-9 ţigări pe zi şi rezistă 60 de minute între trezire şi prima ţigară; - dependenţă moderată: 10-19 ţigări pe zi, 30-60 de minute între trezire şi prima ţigară; - dependenţă puternică: 20-30 de ţigări pe zi, 5-30 de minute între trezire şi prima ţigară; - dependenţa foarte puternică: peste 30 de ţigări pe zi, 5 minute între trezire şi prima ţigară.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea