Social

Oprescu si Mitrea - bataie cu perne

„Avem candidat!“ Asa a spus Ion Iliescu, afland ca Sorin Oprescu s-a inscris ca „independent“ in cursa pentru Primaria Generala a Capitalei.
 

Traim in Romania si telenovela „Oprescu-independent!“ ne ocupa mult timp. Foarte mult timp! Ieri, cand in primul din cele trei ceasuri rele ale zilei de marti s-a consumat inca un episod. Cu acelasi scenariu, cu aceiasi regizori, cu mare impact iarasi, si cu Vasile Blaga, din nou, reactiv, nu pro-activ. Ce cuantificam in topul „noutatilor“ dupa conferinta de presa prin care domnul Oprescu a vrut sa demonstreze inclusiv faptul ca e in stare sa se scoale mai devreme de ora 4 dupa-amiaza?

Stiti deja - repetitia (inclusiv a stirii) e mama invataturii! - ca e vorba (din nou) de un restaurant unde „au pus de-un fel de Ialta pe un servetel“.

Cine anume, iarasi se stie: Vasile Blaga (discipol, nu-i asa, al unui presedinte-consumator!) si Miron Mitrea (bun conductor de „manivele“ care lasa, adesea, efectele electorale concrete!).

Bun text, dar nici o dovada in acest sens. Nu de putine ori, trecerea de la discurs la realitate este o operatiune foarte complicata, cateodata e chiar imposibila. Uneori insa nici nu e nevoie sa ne batem capul cu asemenea probleme sofisticate - adevarul retoric e suficient, nu trebuie dublat si de unul faptic.

In plus, din „prajiturica“ mediatica lansata de Sorin Oprescu a gustat si Cristian Diaconescu, cel care, misterios si preocupat, a spus ca ipoteza lansata de candidatul „independent“ „ascunde ceva“ (?!). Pam-pam! Dar, in conti-nuare, nimic nu trebuie demonstrat! Pe de alta parte, daca atacul la adresa lui Vasile Blaga era obligatoriu, introducerea lui Miron Mitrea in aceasta ecuatie retorica poate parea, la prima vedere, neobisnuita. Nu e prima data cand domnul Oprescu ataca, in ultimele saptamani, „o anumita parte a PSD“. E insa prima data cand lanseaza un atac de o asemenea anvergura.

E perfect coerent ceea ce face - nu iese nici macar cu un milimetru din logica partiturii pe care o interpreteaza. De altfel, pentru cei care ar putea crede, cu naivitate, ca intre Oprescu si PSD e o infruntare pe bune Miron Mitrea a punctat clar imediat dupa ce „Doctorul“ a lansat scenariul Ialtei dambovitene: „Eu sunt convins ca Sorin e bine intentionat, dar a fost intoxicat de cei de la PD-L, care au vrut sa creeze o stare de nervozitate cum ca PSD nu l-ar sustine pe Oprescu“. Si, ca sa nu existe nici o confuzie: „Pozitia partidului ramane aceeasi: alegatorii nostri sunt indemnati sa voteze cu Oprescu in turul doi“. Ramane cum a stabilit Ion Iliescu: PSD are candidat!
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea