Social

"Operaţiunea autobuzul", urmărită prin satelit de israelieni

Cele opt autocare cu romani evacuaţi din Liban au trecut ieri după-amiază cu bine graniţa siriană. Romanii s-au îndreptat spre Alep, unde au fost îmbarcaţi în trei avioane speciale Tarom. Ei urmau să sosească la Bucureşti, ieri noapte. Paza celor opt autocare a fost asigurată, deopotrivă, de israelieni şi de libanezi. Pentru a preveni atacuri inopinate asupra convoiului romanesc, autorităţile romane au solicitat forţelor militare israeliene să urmărească traseul autocarelor romaneşti de-a lungul coastei Mediteranei prin satelit şi din avion. Totodată, coloana de autocare, care a fost suplimentată cu încă două vehicule din cauza solicitărilor de ultim moment, a avut antemergător şi încheiere de coloană puse la dispoziţie de poliţia libaneză. N-au avut bani de vize Evacuarea romanilor din Liban, începută ieri dimineaţă la 8,30, nu a fost o operaţiune uşoară. Cei dornici să ajungă acasă cu tot ce-au strans în ţara-gazdă au venit la ambasada romană de la Beirut cu extrem de multe bagaje. Ei au fost nevoiţi să lase o parte din bagaje la ambasadă. Deşi toţi repatriaţii fuseseră avertizaţi că au nevoie de 50 de dolari la graniţa cu Siria pentru viză, iar membrii de familie libanezi de 40 de dolari pentru viza de intrare în Romania, surse diplomatice au declarat pentru Adevărul că au existat cazuri în care romanii nu au putut achita taxele necesare, costurile fiind suportate de Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti. Cinci romani, blocaţi în sudul Libanului În contextul în care planul de evacuare a cetăţenilor italieni a eşuat, autorităţile romane pregătiseră şi un plan B şi încă unul C, de rezervă. În acest moment se mai caută încă soluţii pentru 50 de persoane cu cetăţenie romană ( tinere romance fără ocupaţie stabilă) care nu au acte de identitate . Rezolvarea situaţiei poate fi eliberarea unei foi consulare de către ambasada de la Beirut, fără de care romanii nu pot trece graniţa siriană. O altă problemă o reprezintă şi evacuarea a cinci romani blocaţi în sudul Libanului, zonă în care raidurile israeliene sunt extrem de intense şi în care au pătruns şi trupele terestre al Tsahalului. Ambasada din Beirut, asaltată de germani, unguri şi bulgari Fie pentru că ţările lor nu au un plan de evacuare, fie că guvernele lor nu au mai găsit autocare de închiriat, Ambasada Romaniei la Beirut a primit numeroase solicitări de evacuare din partea unor cetăţeni germani, unguri, slovaci şi bulgari. Prioritatea o au însă cetăţenii romani, a asigurat un reprezentant al Executivului de la Bucureşti. Au fost deschise încă trei "linii verzi" Pentru că operaţiunile militare continue au distrus legăturile telefonice din zona Libanului, MAE a mai deschis, în afară de liniile telefonice de asistenţă din Beirut şi Damasc, alte trei linii de asistenţă la Bucureşti, Ankara şi Istanbul. Astfel, cetăţenii romani care se află în Liban, precum şi familiile lor din ţară care nu reuşesc să ia legătura cu ei pot suna la Direcţia Generală a Afacerilor Consulare din cadrul MAE. Tel.: DGAC +40213196870, +40213196871, +40213196872. Apel MAE MAE a reiterat apelul către cetăţenii romani de a-şi anula în perioada următoare orice deplasare către Liban şi către zona israeliană aflată la graniţa cu Libanul unde a fost declarată stare de necesitate . Telverde şi la ambasada din Ankara Pentru că deja 340 de cetăţeni romani au părăsit Libanul prin Siria sau Turcia pe cont propriu, ambasada romană la Ankara şi consulatul de la Istanbul au pus la dispoziţie, fiecare, cate o linie telefonică de urgenţă unde romanii pot primi asistenţă. Ambasada de la Ankara: +903124271243, +903124681291; Consulatul de la Istanbul: +902122434281.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea