Social

Oltenii şi dobrogenii, deranjaţi de folosirea în public a limbii maghiare

Prejudecăţile populaţiei majoritare faţă de reprezentanţii etniei rrome şi maghiare şi percepţia conflictuală a relaţiilor cu aceste comunităţi s-au intensificat în ultimii patru ani, se arată într-un studiu al Departamentului pentru Relaţii Interetnice, bazat pe sondajul de opinie "Minorităţile naţionale din Romania. Reprezentări, intoleranţă, discriminare", realizat de Colegiul Profesional de Sociologie "Max Weber". Mai mult de un sfert din cei care se consideră ca aparţinand comunităţii majoritare califică relaţiile romano-maghiare ca fiind mai degrabă conflictuale. Potrivit studiului, cauzele revigorării etnocentrismului sunt multiple: promovarea în public a identităţii cultural-lingvistice prin utilizarea limbii maghiare, procesul de renegociere a ideii de autonomie care, în viziunea unui segment important al opiniei publice romaneşti, ar reprezenta un atentat la ordinea statului naţional. Dacă în 2002 aproximativ 30% din romani se declarau deranjaţi de utilizarea publică a limbii maghiare, acum, procentajul lor a crescut la aproximativ 43%. Ceva mai puţin de o treime asistă pasiv la această stare de lucruri, iar o altă treime a populaţiei este favorabilă pluralizării peisajului lingvistic. De remarcat că sprijinul cel mai mare pentru folosirea limbii maghiare este manifestat de acei romani care trăiesc în localităţi cu preponderenţă maghiar ă, în Crişana-Maramureş, Transilvania, Banat şi Bucureşti, la polul opus aflandu-se cei din Dobrogea şi Oltenia. Acelaşi tip de relaţii conflictuale sunt asumate de aproape jumătate din romani şi în cazul interacţiunii cu etnia rrom ă. Din punct de vedere social, maghiarii sunt receptaţi de populaţia majoritară în mod pozitiv, fiind consideraţi harnici şi civilizaţi, dar, luaţi la nivel de grup, ei sunt reprezentaţi ca fiind egoişti, ostili şi aroganţi. Peste 60% din repondenţi sunt de acord cu afirmaţia "Dacă aş fi patron, nu aş angaja rromi pentru că majoritatea sunt leneşi şi fură". Peste 41% din repondenţi s-au arătat deranjaţi de posibilitatea de a avea un vecin rrom, în timp ce perspectiva coabitării pe acelaşi palier cu un homosexual sau un sectant s-a lovit de împotrivirea a 53, respectiv 45,4 la sută din cei chestionaţi.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea