Nuditatea reginei a devenit problema de stat

Romanul „Cronica regelui aiurit“, al spaniolului Gonzalo Torrente Ballester, care va fi publicat in curind la Humanitas Fiction , e o fictiune istorica atipica, condimentata cu dialoguri intepatoare. Scrisa intr-un stil care aminteste de beletristica lui Cervantes, cartea lui Ballester rastoarna cu un umor rafinat regulile romanului istoric, deplasind centrul de greutate al prozei de pe actiune si patina de epoca pe conversatii ce persifleaza dogmele Inchizitiei. Spania de pe vremea lui Filip al IV-lea, protagonistul romanului, este o lume a superstitiilor, a interdictiilor frustrante si a dezbaterilor religioase interminabile, al caror rezultat este, in general, firul despicat in patru sau antipatiile viscerale dintre clerici. In acest climat, lucrurile de natura divina sint mai prezente in viata oamenilor decit cele pamintesti, astfel incit aparitia unor personaje supranaturale reprezinta un fapt la ordinea zilei, care nu mai mira pe nimeni. De aceea, Diavolul reuseste sa treaca neobservat, luind tot felul de infatisari, insa maleficul personaj este unul simpatic fata de clericii obsedati de restrictii, care mai de care mai neobisnuite si mai impotriva naturii. Ballester nu este insa preocupat sa apese prea tare pedala fantasticului in naratiunea sa, sofismele religioase ale epocii parindu-i-se cu mult mai interesante. Indoctrinat inca din fasa cu morala crestina, regele Filip al IV-lea, proaspat insurat, devine „aiurit“ cind descopera perfectiunea trupului unei prostituate de lux. Cum in epoca era de neconceput ca sotul sa isi priveasca nevasta goala, actul intim petrecindu-se in deplina obscuritate si cu minimum de piele descoperita, regele nu stia, pur si simplu, cum arata trupul unei femei. Descoperirea il loveste parca in moalele capului si il face sa exclame, inca siderat, in timpul unei slujbe religioase, ca ar vrea sa o vada goala pe regina. Raspindita cu viteza de fulger a zvonului, dorinta regelui face inconjurul tarii si devine problema de stat majora. Pe o vreme caniculara, clericii nu gasesc alta ocupatie decit dezbaterea dorintei regelui, care, daca va fi implinita, va atrage cu siguranta minia divina si, implicit, razboaie pierdute. Volumul are multe elemente specifice fictiunii istorice, gen literar destinat, in general, publicului larg, cum ar fi insertia pasajelor erotice si a glumelor fara perdea, grobianismul unor personaje si confidentele indecente ale fetelor bisericesti. Unul dintre planurile secundare ale cartii se inscrie clar in aceasta orientare, firul narativ urmarind insistent peripetiile prostituatei de lux Marfisa. Intr-un moment spumos, curtezana o invata pe regina cum ar trebui sa se comporte in pat cu regele. De altfel, regina primeste indicatii de aceeasi natura si de la servitoarea sa cea mai apropiata, contrariata ca stapina era cit pe ce sa-si astepte consortul cu o camasa de noapte brodata „intr-un anumit loc“ cu indemnul „Inapoi, Satana!“. Insa autorul ironizeaza schemele facile ale romanelor istorice cu plot comercial, cartea fiind atipica prin discutiile clericilor. Mai politicoase sau mai transante, conversatiile fetelor bisericesti sint punctul forte al romanului: niciodata directi, aluzivi, discret ironici, clericii se iscodesc si se rastalmacesc cu un umor spumos, demonstrind cititorului, intr-un final, ca pretind regelui o viata aproape casta, pe care nici macar ei nu o pot respecta. Desi ajung sa vorbeasca ore in sir despre cit de dezgolita ar trebui sa fie regina in momentele de intimitate cu regele, preotii nu sint niciodata atit de ridiculizati de autor incit sa para neverosimili. Facindu-si aproape un canon din intoarcerea pe dos a personajelor clasice, monocolore, Ballester plaseaza cele mai agreabile trasaturi marginalilor, cum ar fi unele prostituate. Dimpotriva, reprezentantii lui Dumnezeu pe pamint sint ipocriti, corupti si au vieti la fel de grele de voluptati ca a Marfisei. Antipatici, clericii sint totusi personaje complexe: unii isi descopera, pe masura ce actiunea cartii evolueaza, trasaturi ascunse, au o inteligenta rafinata, combinata in mod ilar cu un bagaj monstruos de superstitie. Cei mai multi au cel putin o amanta, prin paturile lor au trecut mai toate prostituatele frumoase si cei mai norocosi chiar au pile in Iad. Antologica este o scena in care un reverend se lasa inlocuit de Diavol intr-un moment de intimitate cu amanta. Totusi, cartea se dilueaza pe alocuri, pentru ca Ballester toceste excesiv unele tehnici umoristice, cum ar fi maniera in care se persifleaza preotii intre ei sau stop cadrul prelungit pe erotomania regelui. Lipsa de experienta erotica a reginei devine si ea un element prea exploatat in roman, aceasta afisind o ingenuitate iesita din comun. Per ansamblu, fara sa fie neaparat o capodopera, cartea seduce in primul rind prin dialogurile spumoase si aerul de epoca bine regizat, pe care Ballester nu il exagereaza pedant. Ballester, un Cervantes de stinga Jurnalist, eseist, dramaturg, dar mai ales romancier, Torrente Ballester s-a remarcat initial in cercurile literare din Oviedo si Madrid. In pofida inscrierii sale in partidul lui Franco Falange, scriitorul spaniol si-a afisat intotdeauna o atitudine stingista, strecurata uneori si in beletristica sa. Primul sau roman, „Javier Mariño“, a fost publicat in 1943 si i-au urmat numeroase alte scrieri pentru care a fost recompensat cu citeva premii prestigioase. Astfel, romanul „El Señor llega“ (1957) i-a adus Premiul Novel, acordat de Fundación „Juan March“, iar „La Saga/fuga de J.B.“ (1972) a fost recompensat cu premiul criticilor din Barcelona. Cele mai multe romane ale sale au o tematica istorica sau analizeaza un mediu social hispanic , pretext pentru ca autorul, comparat adesea cu Cervantes, sa demonstreze calitati stilistice din sfera ironiei si a umorului. Ecranizarea din 1991 a romanului „Cronica regelui aiurit“, semnata de Joan Potau, avindu-i drept protagonisti pe Joaquim De Almeida si Laura del Sol, a cistigat opt Premii Goya. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro