Social

Nu va pacaliti cu durerile de inima!

De la o anumita varsta, efortul, stresul sau emotiile declanseaza dureri in zona inimii. De cele mai multe ori este vorba despre cardiopatia ischemica dureroasa, al carei principal simptom este angina pectorala.

De ce apar durerile si care sunt cele mai bune metode de tratament ne-a explicat dr George Dumitrascu, medic primar la Spitalul Militar de Urgenta din Sibiu. In general, cei mai expusi pericolului de a face o asemenea boala sunt barbatii, cu varste de peste 45 de ani, mai ales daca sunt si fumatori sau au un surplus ponderal si colesterolemie crescuta.

In general, barbatii, ca urmare a cardiopatiei ischemice, fac adesea direct un infarct, fara sa aiba in prealabil dureri, iar femeile sufera mai des de angina pectorala, fiind mai putin expuse pericolului unui infarct. Nu inseamna ca femeile sau barbatii tineri sunt feriti de un atac de cord.

Ce inseamna de fapt cardiopatia ischemica si angina pectorala? In momentul in care, din diverse motive, muschiul inimii (miocardul) nu mai primeste suficient oxigen, se produc anumite modificari ce duc in final fie la aparitia durerilor, a unor tulburari de ritm (palpitatii) sau direct la aparitia unui infarct.

Lipsa oxigenului este cauzata cel mai frecvent de un transport insuficient de sange prin vasele coronare, la nivelul miocardului. Cauza cea mai frecventa este ingustarea vaselor, ca urmare a depunerilor de colesterol. Mai exista uneori si alte cauze: spasmul vaselor coronare, anemia, anumite boli cardiace preexistente etc.

Cu timpul, lipsa oxigenului produce modificari la nivelul miocardului, iar in cazurile mai grave, cand apare o lipsa majora de oxigen, duce la infarct. Acesta este de fapt moartea (necroza) unei portiuni din miocard ce nu a mai primit suficient oxigen o perioada mai indelungata. Nu intotdeauna durerile din zona inimii vin insa de la cord.

Cum identificati durerea de inima

Pentru a putea fi siguri ca o durere in aceasta regiune este provocata de inima, trebuie sa retineti cateva lucruri. In primul rand, durerile anginoase apar in special dupa un efort (de exemplu la urcarea scarilor sau la mersul pe jos), dupa o emotie puternica, la frig, dupa o masa copioasa, uneori noaptea, in timpul schimbarilor majore de temperatura sau la variatiile presiunii atmosferice.

Chiar si persoanele sanatoase, la schimbarile mari de temperatura si la aparitia unor perturbatii atmosferice, pot avea simptome de angina pectorala. Multe din simptome pot fi date de ceea ce se numeste meteosensibilitate , o stare de rau ce nu poate fi explicata foarte clar, provocata de modificarea brusca a presiunii atmosferice.


Durerea anginoasa are anumite caracteristici ce pot fi recunoscute. De cele mai multe ori, durerea apare retrosternal (in cosul pieptului) si poate sa iradieze spre mana stanga, pana spre degete, spre spate, spre gat si mandibula sau poate sa coboare spre stomac.

Senzatia dureroasa este tipica, de apasare sau gheara care strange inima. Exista si dureri care seamana cu durerea din angina ( dureri de stomac sau durerile intercostale). Testul pentru aceste dureri este persistenta sau nu, dupa administrarea de nitroglicerina sublingual. Daca este vorba despre o durere anginoasa, dupa aproximativ trei minute, dispare.

Analize indispensabile

Este de la sine inteles ca un consult medical este absolut necesar in conditiile aparitiei durerilor anginoase. Cea mai utila investigatie este electrocardiograma (EKG). De multe ori insa aceasta poate fi normala si atunci este nevoie sa fie repetata de mai multe ori, uneori in conditii de efort (medicul va ruga pacientul sa urce si sa coboare pe o scarita sau pe scarile spitalului inainte de efectuarea EKG).

Masurarea tensiunii este de asemenea foarte importanta. Ecografia cardiaca Doppler poate depista anumite anomalii cardiace. Radiografia poate detecta existenta unor modificari la nivelul inimii, al arterelor coronare sau al aortei. Analiza sangelui poate detecta anumiti markeri care depisteaza chiar si infarctele nedectabile pe EKG.

Nitroglicerina este sfanta


Tratamentul in astfel de cazuri este complex. Numai dupa o observatie indelungata a pacientului si dupa efectuarea tuturor analizelor, medicul va sti care este cea mai buna metoda terapeutica. Tratamentul este individual, pentru fiecare pacient in parte. In general, un medicament de baza ramane nitroglicerina care calmeaza rapid durerile. De aceea, mai ales barbatii supraponderali, cu colesterol crescut, care au eventual si hipertensiune, este bine sa aiba intotdeauna la indemana nitroglicerina.

S-a demonstrat ca aspirina luata zilnic in doze mici (o jumatate de tableta dupa mese) are efecte benefice asupra miocardului. Mare atentie insa la cei suferinzi de gastrita sau ulcer, boli pe care aspirina le poate agrava. De aceea este recomandata in special aspirina tamponata. De asemenea, vitamina C are efect benefic asupra miocardului. Se recomanda cure, mai ales la inceputul primaverii, de cate patru saptamani, cate o jumatate de fiola buvabila pe zi, inainte de mese cu cel putin o ora. Exercitiul fizic regulat, in aer curat, este de asemenea benefic, atata vreme cat nu provoaca dureri.

Nu mai este nevoie sa reamintim de controlul periodic al tensiunii, eliminarea grasimilor animale si a colesterolului din alimentatie, evitarea frigului, a stresului si a emotiilor.

 

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea