Social

Noii miniştri îşi preiau astăzi posturile

Noii miniştri ai cabinetului Tăriceanu îşi vor prelua astăzi posturile. În această dimineaţă, la fiecare minister în parte, foştii miniştri le vor prezenta noilor membri ai cabinetului activitatea instituţiilor şi le vor preda atribuţiile. La unele ministere au avut deja loc predările de ştafetă. Ceremoniile de astăzi vin după ce, ieri, la Cotroceni, noul cabinet a depus jurămantul în faţa preşedintelui Traian Băsescu. A fost o ceremonie formală, fără şampanie, fără zambete iar şeful statului a ţinut un discurs mai degrabă critic. De altfel, încă de miercuri, preşedintele a anunţat că nu agreează noul guvern, pe care l-a comparat cu un consiliu de administraţie. Şeful statului a susţinut un discurs în care a ţinut să precizeze că niciun articol din Constituţie nu poate fi încălcat mai mult sau mai puţin grav. "Orice încălcare a Constituţiei este la fel de gravă", a declarat Traian Băsescu. Totodată, preşedintele a susţinut că va fi un observator exigent în contiunare. "Nimic nu mă va face să fiu mai puţin atent la ceea ce va face noul Executiv", a continuat şeful statului. Preşedintele şi-a manifestat dezamăgirea că liderul PSD Mircea Geoană nu a dat curs invitaţiei sale de a participa la învestitura unui Guvern "pe care PSD l-a susţinut şi-l va susţine în continuare". Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul privind revocarea din funcţie şi numirea noilor membri ai Guvernului, în baza aprobării Parlamentului. Preşedintele a ţinut să-şi arate făţiş dezaprobarea faţă de noul Executiv. El a declarat că actualul Guvern seamănă cu un consiliu de administraţie care reprezintă interesele de afaceri, nu interesul general. Noul cabinet restructurat a fost validat de Parlament cu 302 voturi pentru şi doar 27 de voturi împotrivă. Cabinetul propus de Călin Popescu Tăriceanu este format din PNL şi UDMR, are 18 membri dintre care un ministru de stat şi un ministru delegat. Noii membri ai cabinetului au fost audiaţi luni după-amiază şi marţi dimineaţă de comisiile de specialitate, ei fiind avizaţi fără probleme.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea