Social

Nea Nicu Văcăroiu şi-a dorit să primească în ghete procente electorale mari

La parlament, marele sărbătorit de Sfantul Nicolae a fost preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, care a împlinit cu două zile în urmă varsta de 63 de ani. Dacă la Camera Deputaţilor onomasticile s-au sărbătorit într-un cerc mai intim, ciocnindu-se un pahar de şampanie pe la grupurile parlamentare, la Senat, petrecerea a fost mai animată. Nicolae Văcăroiu a declarat că îşi doreşte, de ziua onomastică, să fie mai bine văzut în ochii opiniei publice, iar de la partid îşi doreşte să crească în sondaje. El a anunţat că intenţionează şi să se lase de fumat, pentru că face mult sport, iar la varsta sa "nu se mai împacă fumatul cu sportul". Moş Nicolae i-a adus din partea soţiei sale trei costume de haine. Adrian Năstase i-a adus, din colecţia personală, o carte de teorie economică, scrisă de Virgil Madgearu în anii '30, ce conţine şi o dedicaţie din partea autorului pentru un profesor de economie care i-a predat lui Năstase. Pe langă alte cadouri, Văcăroiu a primit multe buchete cu trandafiri roşii, iar de la secretarul general al Senatului a primit un buchet cu trandafiri portocalii. Preşedintele Senatului a invitat presa la mica recepţie din Salonul Alb din Senat, cu singura condiţie ca ziariştii să-şi lase la uşă aparatele de fotografiat, camerele de luat vederi şi carneţelul de notiţe.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea