Social

Nastase, prins cu minciuna

Fostul premier a mintit cind le-a spus procurorilor ca nu-l cunostea pe Ioan Melinescu in momentul in care l-a pus sef la Oficiul pentru Combaterea Spalarii Banilor. Rechizitoriul prin care procurorii il acuza pe Adrian Nastase ca i-a dat mita lui Ioan Melinescu postul de sef la „Spalarea Banilor“ demonstreaza ca intre cei doi a existat o intelegere legata de dosarul „Matusa Tamara“. Procurorii sustin ca Melinescu l-ar fi avertizat anterior pe Nastase ca Oficiul cerceteaza provenienta a 400.000 de euro dintr-un cont al Danei Nastase. Desi fostul premier a negat ca l-ar fi cunoscut pe Melinescu inainte de a-l numi, procurorii aduc drept proba stenograma unei sedinte de guvern din decembrie 2000, in care Nastase il prezinta ca pe omul sau de incredere. Procurorii DNA au justificat in rechizitoriu pe ce s-au bazat cind l-au acuzat pe fostul premier Adrian Nastase de dare de mita si pe Ioan Melinescu, fostul presedinte al Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB), de luare de mita si de divulgare de informatii. Dupa punerea cap la cap a declaratiilor martorilor si a celorlalte probe, rechizitoriul face lumina in povestea averii matusii Tamara care i-a adus lui Nastase aproximativ un milion de euro in plus, potrivit declaratiei de avere de la inceputul anului 2006. 25 noiembrie 1999. In biroul lui Dan Pascariu, fost presedinte al Bank Austria Creditanstalt (actuala HVB), Dana Nastase si un apropiat al familiei sale, Sorin Tesu, discutau despre deschiderea unui cont personal si virarea imediata a 400.000 de dolari cash. Femeia nu avea acte de provenienta a uriasei sume, dar sustinea ca este vorba de o mostenire si de o vinzare de bunuri. Cind femeia a sugerat ca ar fi mai bine ca banii sa fie livrati in transe de cite 9.000 de dolari, pentru a scapa din vizorul ONPCSB (bancile erau obligate sa raporteze Oficiului toate sumele depasind 10.000 de dolari), Pascariu a insistat si i-a cerut clientului VIP asigurari ca provenienta banilor poate fi justificata. In final, banii au fost depusi de Tesu, in timp ce Dana Nastase astepta in biroul lui Pascariu. Titular de cont - sotia viitorului premier, iar ca imputernicit figura Tamara Cernasov, matusa de 91 de ani a Danei. Banca a sesizat imediat Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB), potrivit normelor instituite de BNR, iar Oficiul a solicitat, la rindu-i, explicatii bancii. Asa a aparut contractul din noiembrie 1999, prin care Bittner ar fi cumparat cu 400.000 de dolari, de la matusa Tamara Cernasov, 11 tablouri de Tonitza, Baba, Rousseau, Iser, Bancila, Vermont etc., vase Lalique, mobilier de arta si 600 de grame de bijuterii. Pe parcursul anului 2000, Oficiul a tras concluzia ca sursa banilor nu este tocmai ortodoxa si s-a format dosarul avind ca obiect contul Danei Nastase. Mai mult, lucratorii Oficiului au ajuns la banuiala ca banii ce ar fi provenit de la prietenul familiei Nastase, Alexandru Bittner, nu erau nici ei curati. A aparut astfel un al doilea dosar la Oficiu, cu referiri la afacerile celor 26 de firme ale lui Bittner si ale asociatilor sai, Nell Cobar si Ion Petre. „In ipoteza in care s-ar fi apreciat ca Bittner Alexandru si Nell Cobar Emil s-au asociat in desfasurarea de activitati ilicite (…) din care a rezultat suma depusa in contul Danielei Nastase, coroborat cu imprejurarile incerte ale vinzarii acelor bunuri (…), ar fi existat unele indicii privind implicarea Danielei Nastase (si, prin extindere, a sotului acesteia, Nastase Adrian) in operatiuni suspecte“, afirma procurorii. In noiembrie 2000, cind Oficiul redacta sesizarile catre Parchetul General, cadrul politic era in plina schimbare. Rechizitoriul DNA aminteste ca „sondajele IMAS si IRSOP ii plasau pe Ion Iliescu si PDSR pe primul loc … Conform regulilor jocului politic, desemnarea lui Nastase Adrian ca prim-ministru era iminenta“. Ioan Melinescu, membru al plenului Oficiului, a stabilit o intrevedere cu Nastase, prin intermediul unor amici comuni. Conform procurorilor, Melinescu era prieten cu omul de afaceri craiovean Genica Boerica, cel care a denuntat procurorilor intreaga poveste. „Intre cei doi s-a creat o legatura de amicitie, alimentata initial, se pare, de pasiunea pentru folclorul romanesc“, se spune in rechizitoriu. S-au intilnit in 1997, in casa cintaretului Ion Dolanescu , unde se desfasurau petreceri la care participau multi demnitari din Bucuresti. La rindul sau, Boerica era, din 1997, prieten cu Ristea Priboi, omul de incredere al lui Nastase. Cei trei - Melinescu, Boerica si Priboi - s-au intilnit, potrivit martorului Boerica, in biroul din Parlament al lui Nastase. Melinescu avea citeva acte din dosarul Danei Nastase si i-a expus viitorului premier pericolul trimiterii cazului la Parchet. Nastase si Priboi au vrut sa stie daca Melinescu poate stopa investigatia. Melinescu le-a spus ca deciziile plenului Oficiului se iau cu majoritate si ca mai poate obtine doua voturi. Mai mult, Melinescu promitea ca acest dosar „i-l va face cadou lui Adrian Nastase“. N-a cerut numirea sa la conducerea Oficiului, dar a sugerat schimbarea lui Adrian Cucu, presedintele de atunci al ONPCSB, deoarece „este pornit impotriva“ lui Nastase. Peste mai putin de o luna, Adrian Nastase a fost numit premier. In prima sedinta a cabinetului, la doar doua zile dupa investire, noul guvern l-a numit la conducerea Oficiului pe Melinescu. Nastase a refuzat sa dea declaratii procurorilor in acest dosar, insa in memoriul depus a sustinut ca nu il cunostea pe Melinescu la data numirii acestuia in fruntea ONPCSB. Stenograma sedintei de la dosar l-a contrazis. Rodica Stanoiu , ministru abia numit al Justitiei, a spus ca nu stie cine este acest Melinescu, desemnat la Oficiu chiar din partea Ministerului Justitiei. Insa Nastase i-a replicat, potrivit stenogramei, ca el il cunoaste pe Melinescu si, mai mult, acesta „este singurul care ii poate asigura in acel moment ca la Oficiu lucrurile merg bine“. In 24 ianuarie 2001, plenul Oficiului condus de Ioan Melinescu a votat clasarea dosarului privitor la Dana Nastase (dosar la care se cone xase si cel al lui Bittner), dar dosarul disparuse deja. Potrivit lui Genica Boerica, acest dosar i-a fost dat de Melinescu premierului Nastase. Legaturile „primejdioase“ dintre Nastase si Bittner Alexandru Bittner si Adrian Nastase s-au cunoscut cu multi ani in urma, cind primul ii facea curte Danei Barb, sora deputatului PSD. Relatiile de prietenie au fost confirmate de ambii. De altfel, Dana Nastase si Sherry Bittner (sotia omului de afaceri) au fost asociate in firma Silverado Com. Mai mult, Bittner sustinea anul trecut ca el i-ar fi acordat consultanta Tamarei Cernasov, sfatuind-o pe aceasta sa investeasca in imobiliare cei 400.000 de dolari rezultati din contractul de vinzare-cumparare din 1999. Pe de alta parte, in timpul guvernarii Nastase, Bittner a beneficiat de mai multe afaceri profitabile cu statul. Marile lovituri le-a dat prin concesionarea de la stat a peste 100.000 de hectare din Delta Dunarii si prin cumpararea mai multor societati piscicole scoase la vinzare in intervalul 2001-2004.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea