Social

Muzica ne scapa de dureri

Terapia prin muzică, cunoscută şi sub numele de meloterapie , este o metodă străveche de tratament. Ea urmăreşte eliminarea unor afecţiuni organice sau cognitive prin stimularea bolnavilor cu ajutorul sunetelor. Printre beneficiarii acestei metode, se află copiii cu nevoi speciale şi cu dificultăţi de concentrare şi învăţare, bolnavii de Alzheimer , dependenţii de droguri, bolnavii cu afecţiuni cerebrale, cei cu dureri acute sau cronice, inclusiv femeile însărcinate. Astfel, muzica este folosită ca un factor motivator, ajutandu-i în special pe cei mici să dezvolte abilităţi cognitive, comunicaţionale, de socializare sau motorii. "Meloterapia provine de la o practică mai veche, cu origini în Orient: terapia prin sunete. Aceasta joacă rolul de a asigura o frecvenţă ajutătoare pentru structura organului afectat, complexul de sunete tratand mai multe afecţiuni sau organe. Singulară, această terapie nu este de ajuns, ea venind ca adjuvant al terapiilor convenţionale", ne-a explicat Adrian Florea, specialist în medicină tradiţională chineză. "Terapia prin muzică este folosită în prezent cu succes în Beijing, în tratarea tumorilor canceroase. Rezultatele sunt cu adevărat spectaculoase, înregistrandu-se o regresie a tumorii cu aproximativ 50 la sută", a susţinut acesta.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea