Muzeu de piese anatomice pentru mediciniştii cu sange rece

Pe frontispiciu scrie limpede că-i muzeu. E alcătuit, doar, după reguli clasice. Piesele de colecţie nu sunt destinate însă unui ochi neavizat. Numai două-trei categorii de persoane au voie în incintă, iar încăperea ce găzduieşte muzeul e încadrată de-o parte şi de alta de cate-o sală de disecţie. Exact, sală de disecţie. Pentru că ne aflăm în clădirea Facultăţii de Medicină a Universităţii "Carol Davila" din Bucureşti. Şi pentru că vorbim despre un anumit tip de muzeu - Muzeul de Anatomie şi Embriologie - care conţine sute de piese anatomice, preparate, prin diverse procedee, de cadrele didactice care-au lucrat, pe parcursul anilor, la catedra de Anatomie a facultăţii. Ca şi muzeele tradiţionale, Muzeul de Anatomie şi Embriologie conţine şi el cateva sute de "opere". Unii le-ar zice chiar "opere de artă", pentru că au ieşit din mainile unor profesori iluştri de anatomie: Francisc Rainer, George Emil Palade, singurul roman laureat al premiului Nobel, sau Ştefan Milcu. Diferenţa ar fi că, în cazul nostru, nu s-a lucrat cu pensula ori şevaletul, ci s-au utilizat substanţe chimice, formol şi polimeri. Ca să se obţină o serie de "preparate", din care studentul la Medicină să aibă ce să înveţe. Căci mediciniştilor le este destinat muzeul. Lor şi profesorilor din cadrul facultăţii. "Este un muzeu cu valoare istorică, avem piese vechi de peste 100 de ani, dar, mai ales, cu valoare didactică", spune profesorul Alexandru Ispas, şeful catedrei de Anatomie a UMF "Carol Davila". "Cel mai vechi exponat este un preparat de antebraţ, din 1847. Dar sunt mai multe piese asemănătoare din aceeaşi perioadă: din 1862, din 1863, care au fost preparate în urma concursurilor de internat". Piesa de rezistenţă: preparatul lui Palade Găseşti de toate în muzeu. Pe unele, le priveşti cu detaşare. Pe altele, cu inima stransă. Segmente de corp disecate, diverse organe în formol, feţi de varste diferite cu malformaţii şi anomalii congenitale, secţiuni anatomice, mulaje, piese de schelet ori publicaţii cu valoare istorică, precum fragmente din teza de doctorat a lui George Emil Palade, intitulată "Tubul urinifer al delfinului" şi susţinută în cadrul Facultăţii de Medicină în anul 1940. De altfel, undeva în mijlocul sălii, se află şi piesa de rezistenţă - "lucrarea practică" realizată de Palade, pentru doctorat: un preparat reprezentand aparatul urogenital al delfinului, pus bine la conservat, într-un vas de sticlă, plin ochi cu formol. Cand are loc prima vizită a mediciniştilor la muzeu? "Atunci cand încep să dea cu nasul de Anatomie. Adică, în anul I de facultate, semestrul I, după ce încep orele de disecţie". Adică atunci cand pot să evalueze, din punct de vedere ştiinţific, exponatele. Că veni vorba de disecţie, nu vrea nimeni să-i traumatizeze pe studenţi şi să le pună în faţă cadavrele, chiar de la prima oră de Anatomie: "Îi aducem pe studenţi în sălile de disecţie, dar începem cu nişte chestiuni teoretice, continuăm cu oase, oscioare, apofize, şi de-abia apoi, după vreo lună, se aduc şi cadavrele", precizează profesorul Ispas, care nu vrea să lase loc de speculaţii: "Cei care ajung la Medicină sunt oameni croiţi să facă asta, îşi asumă opţiunile. Dar să ştiţi că în 37 de ani de cand sunt aici, n-am văzut pe nimeni care să renunţe la facultate din motive de Anatomie, din pricina orelor de disecţie pe cadavru ".