Social

Mutu din nou în Serie A. Verdict final în Italia

Curtea de Apel a dat verdictele finale în scandalul Moggiopoli. Veşti bune pentru Adrian Mutu şi Bogdan Lobonţ, care vor evolua şi sezonul viitor pe prima scenă fotbalistică a Italiei la Fiorentina, echipă pedepsită mai bland decat în prima instanţă de judecătorii forului suprem al sportului italian. Ca şi celelalte, de altfel. Retrogradată este doar Juventus. În timp ce milanezii jubilează, pentru că vor juca în preliminariile Champions League, reprezentanţii lui Juve au anunţat că ar putea face apel la un tribunal civil. Fiorentina şi Lazio vor rămane în Serie A, cu handicap de 19 şi respectiv 11 puncte în sezonul viitor, Juventus merge în Serie B, dar cu un handicap de doar 17 puncte în sezonul viitor, iar AC Milan rămane tot în Serie A, cu un handicap de opt puncte. Pentru Juventus se mai adaugă însă alte pedepse: i se retrag titlurile din sezoanele 2004-2005 şi 2005-2006. Iată pedepsele fiecărei echipe şi ale oficialilor implicaţi: Juventus va pleca cu un pasiv de 18 puncte în sezonul 2006-2007 al Seriei B. Din palmaresul echipei se scad cele două titluri obţinute în sezoanele 2004-2005 şi 2005-2006. Juventus va juca pe alt teren trei etape în viitorul campionat, fiind amendată cu 120.000 de euro. Foştii conducători ai echipei, Lucciano Moggi şi Antonio Giraudo, sunt excluşi din fotbal pentru cinci ani. Primul verdict fusese: retrogradare în Serie B, handicap de 30 de puncte. AC Milan rămane în Serie A, şi va pleca cu un handicap de 8 puncte în viitorul sezon. I se scad 30 de puncte din „zestrea” stransă în sezonul 2005-2006, astfel încat ajunge pe locul trei în clasamentul final şi va juca anul acesta în preliminariile Champions League. Vice-preşedintele Adriano Galliani este exclus din fotbal pentru 9 luni, iar responsabilul cu arbitrajul, Leonardo Meani, este exclus pentru doi ani şi jumătate. AC Milan va avea terenul suspendat pentru trei meciuri, şi va plăti o amendă de 100.000 de euro. Primul verdict fusese: penalizare 44 de puncte pentru sezonul precedent şi handicap de 15 puncte în sezonul care începe acum. Fiorentina rămane în A, iar în sezonul viitor va avea 19 puncte handicap. Pentru campionatul abia încheiat este penalizată cu 30 de puncte, astfel încat ratează cupele europene . Cei doi patroni, Diego şi Andrea Della Valle, sunt suspendaţi din fotbal pentru trei ani şi 9 luni, respectiv trei ani. Are terenul propriu suspendat pentru două etape, şi va plăti o amendă de 100.000 de euro. Primul verdict fusese: retrogradare în Serie B şi handicap de 12 puncte. Lazio Roma rămane în Serie A, unde va porni în sezonul viitor cu 11 puncte handicap. Penalizată cu 30 de puncte pentru campionatul abia încheiat, nu prinde cupele europene. Preşedintele clubului, Claudio Lotito , suspendat din fotbal pentru doi ani şi şase luni. Are terenul propriu suspendat pentru două etape, şi va plăti o amendă de 100.000 de euro. Primul verdict fusese: retrogradare în Serie B şi handicap de 12 puncte. Echipele care vor reprezenta Italia în cupele europene În urma verdictului final dat de Curtea de Apel, Italia va fi reprezentată în Champions League de Inter, Roma, AC Milan şi Chievo, în timp ce în Cupa UEFA vor juca Palermo, Livorno şi Parma.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea