Social

Moldovenii, aromanii si vlahii nu sunt "romani de pretutindeni"

O mare parte dintre cetatenii din tarile vecine de origine romaneasca au fost exclusi din drepturile ce sunt acordate de statul roman, potrivit legii referitoare la sprijinul acordat romanilor de pretutindeni. Deputatii au respins, marti, cererea presedintelui Traian Basescu de reexaminare a acestei legi, in care se solicita "explicarea sintagmei «romani de pretutindeni»". "Pe aceasta cale s-ar exclude o serie de proceduri de autentificare , diminuand cai birocratice de recunoastere a unui drept al persoanelor care sunt rumani, vlahi, valahi, macedoromani, meglenoromani, istroromani, moldoveni , care din diferite motive traiesc in afara frontierelor de stat ale Romaniei", se arata in cererea de reexaminare a sefului statului. Propunerea lui Traian Basescu a fost sprijinita, in mod paradoxal, de PNL, UDMR, PRM si PC, dar a fost respinsa de PD si PSD. Potrivit deciziei luate de Parlament, moldovenii din Republica Moldova, vlahii din Bulgaria, aromanii din Albania sau Grecia si toti cei care se denumesc altfel dar sunt de origine romana ar putea sa nu beneficieze de drepturile prevazute in acest proiect. Legea stabileste dreptul "persoanelor de etnie romana de a beneficia de acces gratuit, in Romania, in institutiile publice de cultura, la monumente istorice, de a studia in tara la toate nivelurile si formele de invatamant, de a solicita si obtine sprijin financiar si material pentru a beneficia de manuale in limba romana, de sprijin pentru constructia sau renovarea lacaselor de cult". Totodata, moldovenii, aromanii sau vlahii pot fi exclusi si de la alte drepturi prevazute in legea romanilor de pretutindeni, cum ar fi, de exemplu, dreptul a participa la Congresul Romanilor de Pretutindeni, de a obtine vize gratuite pentru a intra in Romania. "Sustin cu toata fermitatea ca este necesara introducerea in textul legii a amendamentului propus de Presedintie. Vreau sa remarc ca, in toata perioada de dupa Revolutie, toate eforturile autoritatilor de a sustine afirmarea identitatii nationale a romanilor din tarile vecine s-au impiedicat de existenta unor tinte false, construite in special de sovietici. Asa s-a ajuns sa se vorbeasca despre moldoveni in loc de romani basarabeni , de vlahi in Bulgaria si Serbia." "Romanii sunt romani, nu sunt romani de pretutindeni. Romanii si aromanii sunt frati, dar aromanii isi apara identitatea, limba materna , existenta de sute de ani", s-a opus amendamentului deputatul PD Costica Canacheu. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea