Social

Mitrea, impiegatul grevei CFR

Liderii sindicali de la CFR au declansat greva abia dupa ce ministrul Dobre i-a scos din consiliile de administratie ale firmelor patronate de minister. Functiile, de pe urma carora primeau sute de milioane de lei fiecare, le fusesera facute cadou de fostul ministru Mitrea. Drept recunostinta, in patru ani, Mitrea a fost deranjat de numai doua greve de avertisment a cite doua ore.

Liderii de sindicat ai ceferistilor au cistigat sute de milioane de lei, fiind membri in CA-urile SNCFR. Acest privilegiu le-a fost creat de Miron Mitrea, dar le-a fost luat de Gheorghe Dobre. De aici, un motiv in plus sa declanseze greva generala.

In decembrie 2004, cind s-a instalat ca ministru al Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Gheorghe Dobre a decis ca toti liderii sindicali de la calea ferata sa fie exclusi din consiliile de administratie ale structurilor CFR, unde fusera numiti, prin ordin, de fostul ministru Miron Mitrea. De remarcat ca in perioada in care a fost ministru al Transporturilor, Miron Mitrea nu s-a cnfruntat cu nici o greva generala la calea ferata. In patru ani de mandat, el a avut parte doar de doua greve de avertisment, dar care s-au incheiat rapid. Ion Molea, liderul Federatiei Miscare-Comercial (in care sint inscrisi peste 60% dintre angajatii CFR), a reusit performanta sa cistige 60 de milioane de lei lunar cit timp a fost membru in consiliile de administratie ale Companiei Nationale de Cai Ferate. Intr-un un singur an, liderul sindical a cistigat, datorita pozitiei de membru in consiliile de administratie, in jur de 720 de milioane de lei. In plus, o parte dintre banii cistigati au venit si de la alte societati care apartin de CFR si unde Molea era tot membru in consiliile de administratie: BC Tipografia Filaret SA si SAAF SA. Am fost in consiliile de administratie ale acestor societati de la calea ferata, ca repre-zentant al sindicatelor, potrivit legii. Cind a venit noul ministru asta e, a facut dinsul noile echipe si ne-a scos pe noi, ne-a declarat Ion Molea.
Erau cu sutele

Iulian Mantescu, vicepresedintele Federatiei Mecanicilor de Locomotiva, ne-a recunoscut si el ca a fost membru in Consiliul de Administratie al CFR Marfa si ca a fost dat afara, in decembrie 2004, de catre noul ministru. Aceasta pozitie ii aducea lui Mantescu un venit lunar cuprins intre 15 si 20 de milioane de lei. Voicu Sala, presedintele Federatiei Mecanicilor de Locomotiva, explica mecanismul prin care liderii sindicali ajungeau in consiliile de administratie: Erau cu sutele liderii sindicali membri in consiliile de administratie la CFR. Ei intrau in aceste structuri prin ordin direct semnat de ministrul Miron Mitrea. In teritoriu, liderii sindicali mai mici erau numiti de catre sefii de regionale. Si pe mine m-a rugat Mitrea, dar eu am refuzat. Pe mine m-a pus un sef de regionala, cu forta, intr-un consiliu de administratie , fara sa stiu. La rindul sau, Miron Mitrea recunoaste, prin intermediul consilierei sale Manuela Dumitru, ca liderii sindicali de la calea ferata erau numiti in CA-urile SN CFR prin ordinul ministrului. Aceasta situatie exista si pe vremea lui Basescu, ne-a transmis Mitrea.
Afaceri la verificat

Gheorghe Dobre a declarat ca va verifica daca CFR a incheiat afaceri cu firmele private ale liderilor sindicali de la calea ferata. Eu nu sint vinovat de nimic. Io sint fermier, am vaci, oi, porci, gaini nu am afaceri cu CFR-ul. , spune Molea.


Pierderi de sute de miliarde de lei

Greva genereaza Cailor Ferate pierderi estimate, pina acum, la 400 de miliarde de lei. La nivelul intregii economii insa, suma este mult mai mare.

Pagubele se ridica la 30-40 de miliarde de lei pe zi. Dintre care 10 miliarde la CFR Calatori, iar restul la CFR Marfa, sustine Gheorghe Dobre, ministrul Transporturilor. El a adaugat ca daca greva va mai continua, ministerul nu va mai putea asigura nici macar tichetele de masa solicitate de sindicalisti.
Probleme in economie

Potrivit ministrului Economiei, Codrut Seres, greva afecteaza societatile din subordinea sa, in special pe cele din minerit si pe cele care exporta. In primul caz, el a spus ca daca termocentralele au suficiente stocuri de carbune, care le-ar asigura functionarea pentru o luna si jumatate, exploatarile miniere ar putea sa nu mai aiba unde depozita carbunele. Este cazul zonei Vaii Jiului, unde ministrul spune ca, daca greva va continua, minerii vor fi trimisi acasa, pentru ca nu ar mai avea unde depozita carbunele extras. In al doilea caz, Seres a dat exemplul Oltchim si al Societatii Nationale a Sarii, care nu-si mai pot onora con-tractele la export. Seres nu a putut da o cifra exacta a pierderilor cauzate de greva, spunind ca se con-centreaza acum pe gasirea unor solutii. Si industria petroliera sufera din cauza grevei, oficialii Petrom spunind ca exista perturbari in apro-vizionare, dar s-au ferit sa dea mai multe detalii. Dificultati au inceput sa apara si in industria de morarit si panificatie .

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea