Social

Mister KO a invins doar la puncte

Dupa 12 runde disputate impotriva sud-africanului Thysee, Bute a inregistrat prima victorie la puncte la profesionisti .

Seria de 15 meciuri cistigate prin KO de catre Lucian Bute la profesionisti a fost intrerupta de victoria la puncte obtinuta in cea de-a 16-a partida in fata sud-africanului de 37 de ani, Andre Thysse. Sustinut de peste 7.000 de spectatori prezenti la Centre Bell din Montreal, Mister KO si-a aparat titlul de campion nord-american la categoria super-mijlocie, pugilistul roman fiind cistigatorul clar al celor 12 runde, punctind mai mult decit adversarul sau.

Pentru mine conteaza numai sa cistig. A fost o experienta interesanta, a trebuit sa fiu atent pe tot parcursul meciului pentru ca Thysse era mereu pregatit sa raspunda loviturilor mele. Este foarte rezistent. Cred ca este o experienta care ma va ajuta sa ajung campion mondial intr-o zi, a declarat Bute la sfirsitul meciului.

Urmatorul adversar al galateanului va fi unul dintre primii cinci aspiranti la titlul mondial al versiunii WBC. In cadrul aceleiasi gale, Adrian Diaconu , la semigrea, l-a invins prin KO pe americanul Max Heyman si Ion Ionut, la superusoara, s-a impus la puncte in fata mexicanului Ulises Jimenez.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea