Social

#program #spital #cabinet #medic

Ministerul nu mai lasa medicii sa plece la cabinetele private

Doctorii din spitale nu vor mai putea pleca la pranz pentru a lucra si intr-un cabinet privat. Programul de munca european va fi implementat in toate spitalele publice, incepand de la 1 septembrie.

Alaturi de Albania, Romania este ultima tara din Europa in care doctorii lucreaza doar pana la pranz la spital. Pacientii raman internati perioade lungi de timp, lucru care afecteaza bugetul Ministerului Sanatatii.

O alta masura care va fi implementata de la 1 septembrie este limitarea programului doctorilor dupa o garda. "Este o masura de protectie a pacientilor, in final, fiindca un medic obosit este mai vulnerabil sa faca greseli decat unul odihnit", a explicat Raed Arafat , subsecretar in Ministerul Sanatatii.

Medicii romani se opun masurii care le-ar diminua semnificativ veniturile.

"Mi se pare o aiureala, nu suntem pregatiti pentru programul acesta. E adevarat ca e valabil peste tot in Occident, insa la noi sistemul merge cum merge, salariile sunt mici. Practic, ni se rapeste toata ziua. Sa iei posibilitatea unui medic sa castige bani cinstit in privat mi se pare un abuz. In plus, avem si noi familii, trebuie sa invatam", crede conf. dr. Florin Bratila, medic primar obstetrica- ginecologie la Spitalul Filantropia, citat de Evenimentul Zilei. 

Nici medicul Lucia Cornea, care a lucrat 17 ani in Franta, nu vede cu ochi buni schimbarea. Sistemul francez de sanatate, considerat de Organizatia Mondiala a Sanatatii drept cel mai performat din lume, permite consultatii in regim privat chiar in spitale.

"Profesorii si medicii care lucraza full time in spital au dreptul sa dea consultatii de tip privat utilizand spitalul public. Statul le ofera aceasta compensatie pentru a-i tine in sistemul public, sa nu plece in alta parte. Au dreptul inclusiv sa interneze pacienti in regim privat si sa puna taxa de consultatie si de operatie, bani pe care ii pastreaza medicul. Acesta este unul dintre motivele pentru care sistemul francez este atat de perfomant. Nu medicina din privat il sustine, ci aceea din sistemul public, care este si o foarte buna baza pentru invatamant", a declarat Cornea pentru Evenimentul Zilei.

Presedintele Colegiului Medicilor din Romania, prof. dr. Vasile Astarastoae , crede ca masura, alaturi de noua grila de salarizare , va duce la o crestere a migratiei medicilor romani.

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea