Social

Migraţie prin Bucureşti, în noaptea de Înviere

Bucureştenii care îşi vor petrece Paştele în Capitală şi-au ales deja lăcaşul de cult unde vor merge în Noaptea de Înviere. În timp ce majoritatea tinerilor preferă să cante "Hristos a-nviat" în curtea primei biserici care le iese în cale, ca apoi să petreacă seara cu prietenii într-un club, credincioşii care vor să simtă miracolul Sărbătorii Pascale ştiu exact de unde vor lua lumină. Bisericile Sfantul Nicolae , Sfanta Vineri Nouă şi Catedrala Sfantul Iosif sunt cateva dintre locurile unde, în Noaptea Sfantă, se strang în fiecare an peste zece mii de bucureşteni. „Merg la slujbă în Dămăroaia, chiar dacă locuiesc foarte aproape de biserica de pe Plevnei, pentru că acolo simt cel mai bine mesajul preotului, acolo simt întalnirea cu Hristos", explică Elena, în varstă de 49 de ani. Ea adaugă că "îmbulzeală este peste tot, la fiecare biserică din Bucureşti, însă treci peste orice atunci cand ştii că pleci acasă cu sufletul ca un fluture şi cu o înţelepciune care îţi face viaţa mai uşoară". Biserica din Dămăroaia se află în zona Bucureştii Noi, la capătul liniei de autobuz 331. Criterii: harul preotului şi arhitectura bisericii Un alt lăcaş de cult iubit de locuitorii Capitalei este situat pe Şoseaua Nicolae Titulescu, aproape de intersecţia cu Calea Griviţei. Peste 15.000 de enoriaşi vin în fiecare an să asiste la Slujba de Înviere din Biserica Sfanta Vineri Nouă, spune preotul Valentin. El explică de ce unii bucureşteni preferă să traverseze Capitala pentru a veni să ia lumină de la o anumită biserică. "Foarte mulţi oameni îşi găsesc duhovnicul, ca şi medicul, după suflet. Poate că profilul psihologic al preotului care slujeşte aproape de casa lor nu se potriveşte cu al lor şi atunci se duc acolo unde l-au găsit", spune preotul Valentin. Mai mult, credincioşii obişnuiesc să-şi urmeze duhovnicul, indiferent de biserica în care păstoreşte. "Mulţi sunt legaţi şi de înfăţişarea fizică a bisericii, de aspectul arhitectonic şi aleg în momentele sublime ale anului să vină acolo unde le place", mai spune părintele. El povesteşte despre "un mare ambasador" care vine din cartierul Drumul Taberei la Sfanta Vineri Nouă pentru că "este disciplinată şi se poate transpune sufleteşte". Ca să atragă cat mai mulţi bucureşteni, preotul Valentin încununează biserica în Noaptea de Înviere cu lumini speciale, reflectoare, aşază o tribună specială, ba chiar are aprobare să închidă circulaţia în perimetrul lăcaşului de cult. Învierea începe mai devreme la Armenească La Biserica Armenească, slujba de Înviere începe mai devreme, la ora 19.00. În acest an, liturghia va fi oficiată de arhiepiscopul Dirayr Mardichian, iar după ce slujba se va încheia, credincioşii vor pleca spre casă cu lumină, ca şi în cazul ortodocşilor şi al catolicilor. „Noi suntem o comunitate mai îmbătranită. În Bucureşti, sunt aproximativ 2.000 de armeni, şi de obicei vin cam aceiaşi patru-cinci sute de oameni ", explică pă­rintele Paul Bogdan. Ortodocşii se perindă şi pe la slujbele catolicilor La bisericile catolice din Capitală, Slujba de Înviere va începe la ore diferite, în funcţie de fiecare parohie. „Diferenţa vine doar din motive pastorale, ţine de distanţa pe care o au de parcurs enoriaşii", explică părintele Francisc Doboş, purtătorul de cuvant al Arhidiecezei Romano-Catolice. La Catedrala Sfantul Iosif, serviciul religios va începe la ora 23.00, iar la Biserica din Popeşti Leordeni, unde există o comunitate de aproximativ cinci mii de familii, va începe la ora 21.00. La fel se va întampla şi la Biserica Bărăţia de langă magazinul Cocor, din zona Pieţei Unirii din Capitală. Cel mai devreme, adică la ora 20.00, vor începe slujbele de la Sfanta Tereza, de la Cimitirul Bellu catolic şi de la Sfanta Cruce, de pe bulevardul Mihai Bravu . „Este o participare masivă chiar la toată celebrarea, care ţine o oră şi jumătate, două ore. În parohiile noastre aproximativ 80% din credincioşi participă la slujbă, de obicei vin şi foarte mulţi ortodocşi", a mai spus părintele Francisc Doboş.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea