Social

#actor violator

Marturia uneia dintre victimele actorului violator

Raluca, una dintre victimele actorului Alexander Zudor, a povestit pentru Gandul Live, experienta traumatizanta prin care a trecut in momentul in care a fost atacata pe strada.


„Da. Am avut noroc, dacă se poate spune așa. Din păcate este o traumă chiar dacă nu s-a petrecut un viol în sine. Veneam de la muncă, s-a petrecut pe 5 decembrie, la 21.30.

Mai avem câteva străzi până ajungeam acasă. Fiind frig afară, îmbrăcată gros, cu glugă, mască, grăbită, nu știu de cât timp mergea în spatele meu, l-am simțit aproape, am crezut că vrea să treacă, m-am dat la o parte să îi fac loc, el m-a atacat. A venit de la spate, m-a imobilizat, m-a strâns de gât, mi-a zis să nu țip. Am crezut că este o glumă, un vecin, nu m-am panicat pe moment.
Nici măcar speriată nu am fost inițial. Am crezut că este o glumă, nu m-a bruscat inițial, doar m-a ținut. Mi-a zis să nu țip, că mă taie. Nu știu dacă era înarmat.

După ce m-a imobilizat, a început să mă strângă de gât foarte tare, a încercat să mă atragă în curtea unui bloc, am opus rezistență, m-am ținut de un gard. Nu am țipat. Cred că nu se aștepta să reușesc să mă țin atât de bine, eu sunt slăbuță, păream o țintă ușoară. A încercat să mă desprindă de gard, dar a renunțat și a fugit, iar eu am fugit spre casă, am întâlnit un echipaj de poliție, cred că de aceea a renunțat, a văzut luminile.
Am dat o tură cu poliția locală în jur. Dânșii m-au adus acasă. M-am liniștit, apoi am fost la secție să depun o plângere.

Nu știu să vă spun 100%, dacă îl recunosc. Dovezile, filmările, sunt și în cazul meu ne îndreaptă spre acest domn. Nu vă pot garanta 100%, depinde ce va fi atunci la secție.Am discutat și cu un psiholog. Trebuie să schimbăm asta, nu e o rușine, nu este normal ca într-un oraș atât de mare încă să fie atâtea cazuri și sper să reușim să schimbăm mentalitatea și problema”, a declarat Raluca la GÂNDUL LIVE.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Aplicatii pentru prelucrarea de fotografii pe smartphone

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare