Social

Marina britanica trebuie sa raspunda

Presedintele iranian a facut un gest de „marinimie“ si i-a eliberat pe cei 15 marinari britanici. Autoritatile de la Londra trebuie acum sa clarifice circumstantele incidentului. Presedintele iranian, Mahmud Ahmadinejad, anuntase intr-o conferinta de presa, miercuri seara, ca a decis sa ii ierte si sa ii elibereze pe cei 15 marinari britanici, chiar daca Regatul Unit nu a fost „destul de curajos“ incit sa recunoasca faptul ca acestia au nimerit in apele iraniene. „Sintem foarte recunoscatori ca ne-ati iertat. Vreau sa va multumesc dumneavoastra si poporului iranian“, a declarat unul dintre marinari. Eliberarea celor 15 a declansat imediat scaderea pretului petrolului si cresterea dolarului. Militarii au fost transportati la Londra cu un avion britanic de linie, la clasa intii, dupa ajungerea la destinatie urmind sa fie debriefati la o baza militara . Fara „spate“ asigurat Intoarcerea marinarilor a pus capat unei crize ce dura de aproape doua saptamini intre Marea Britanie si Iran, dar unele intrebari referitoare la circumstantele retinerii lor de-abia acum isi asteapta raspunsul. Presa britanica subliniaza faptul ca va trebui sa raspunda la intrebari comandantul flotilei, comodorul Nick Lambert, cel care avea in sarcina soarta marinarilor. Militarii nu ar fi trebuit sa se afle intr-o zona in care nu se stie exact daca este vorba despre ape irakiene sau iraniene, linia de frontiera nefiind demarcata clar in urma razboiului dintre cele doua tari din 1980. In plus, cei 15 nu aveau spatele asigurat si se aflau in afara razei vizuale a navei de care apartineau. Nici elicopterele, care ar fi trebuit sa supravegheze operatiunea, nu se aflau in aer. Daca aceste conditii ar fi fost indeplinite, britanicii ar fi putut interveni la momentul capturarii celor 15 colegi.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea