Social

Marele partid prezidential a incremenit in proiect

Slab cotat in sondaje, PLD nu mai este vazut de PD ca un partener important. Ideea infiintarii unui mare partid prezidential, care sa fie la dispozitia lui Traian Basescu dupa alegerile parlamentare din 2008, s-a prabusit. Initial, aceasta formatiune urma sa includa disidenti din PSD, mici partide precum UCS-ul lui Ioan Talpes si, bineinteles, PD-ul si PLD-ul. Theodor Stolojan urma sa fie copresedinte , alaturi de Emil Boc, si viitor prim-ministru. Acum, in conditiile in care sondajele arata ca PD ar putea obtine circa 40% din voturi, Basescu pare a fi multumit cu sprijinul oferit de vechiul sau partid. "In mod categoric, cu PD ma inteleg. Si vreau sa cred ca va fi la guvernare, si pot sa va spun - o spun foarte deschis - dupa alegerile viitoare, avand in vedere ca mandatul meu oficial se termina in 2009, in decembrie, cu certitudine, primul-ministru va fi de la PD. Si daca as putea sa formez un guvern numai cu PD, as face-o", a declarat Basescu, la inceputul lunii iulie, intr-un interviu acordat postului de televiziune Realitatea. Liderii democrati nu pot fi decat incantati de aceasta declaratie a sefului statului, dupa ce, pana atunci, se plangeau, neoficial, ca acesta ii forteaza sa se alieze cu PLD-ul lui Stolojan. PD a reusit sa evite si o participare, la alegerile pentru Parlamentul European, pe liste comune cu liberal-democratii. Democratii le-au spus celor de la PLD ca, daca doresc o alianta, trebuie sa-si demonstreze, la alegerile pentru PE, capacitatea de a culege voturi. In plus, celor de la PLD li s-a spus sa incerce sa-si pastreze identitatea liberala si sa incerce sa destructureze PNL. Colaborarea dintre PD si PLD se va limita, deocamdata, la activitatea parlamentara, unde cele doua partide trebuie sa se uneasca pentru a putea depune motiuni de cenzura. Protocol de colaborare in loc de fuziune. Liberal-democratii au fost nevoiti sa renunte, pentru moment, la ideea unei fuziuni cu PD din cauza conditiilor inacceptabile puse de pedisti si sa se multumeasca doar cu semnarea unui protocol de colaborare in plan parlamentar si politic. Acordul, incheiat la inceputul lunii iulie, prevede ca reprezentantii celor doua formatiuni vor desfasura actiuni comune, vor monitoriza actiunile guvernului si vor interveni ori de cate ori vor considera ca acesta „derapeaza" de la angajamentele luate in fata electoratului si ca nu se vor ataca reciproc in campania pentru euroalegeri. Potrivit unor surse din ambele partide, negocierile de fuziune au incetat intrucat pedistii au fixat o norma de reprezentare in conducerea viitoarei formatiuni de un loc pentru PLD la 20 ale PD, lucru de neacceptat pentru liberal-democrati. In plus, democratii i-ar fi oferit lui Theodor Stolojan doar postul de presedinte al unui Consiliu National , si nu sefia formatiunii, asa cum si-ar fi dorit. Liberal-democratii sperau, initial, intr-o interventie a presedintelui Traian Basescu pentru deblocarea discutiilor, insa se pare ca acum s-au resemnat. Presedintele executiv al PLD, Gheorghe Flutur, ne-a declarat ieri ca nu se pune problema infiintarii unui partid prezidential prin contopirea cu PD. Flutur a precizat ca modalitatea de aprofundare a colaborarii cu democratii va fi analizata dupa testul participarii pe liste separate la euroalegeri. „Exista sanse reale ca relatia cu PD sa fie mai mult decat cea prevazuta de protocolul actual, dar vom vedea ce alta formula – alianta sau altceva – vom putea aplica. Nici vorba insa despre fuziune", a spus Flutur. Afla care sunt cele mai importante stiri ale zilei intr-una dintre cele mai bune selectii de informatii. Aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale al Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea