Social

Mai puţine oferte pentru litoralul bulgăresc

Mai puţine locuri pentru romani pe litoralul bulgăresc! Pentru că staţiunile de la Marea Neagră ale vecinilor noştri au fost vedetele sezonului estival 2006, anul acesta, marii tour-operatori străini s-au bătut pentru a-şi rezeva cat mai multe locuri. Aşa se face că englezii, germanii şi ruşii se vor bucura anul acesta de cele mai bune oferte pe litoralul bulgăresc. Anul trecut, Bulgaria a fost una dintre cele mai căutate destinaţii de vacanţă. Atraşi de serviciile de calitate şi de preţurile mici, peste 150 de mii de romani şi-au făcut concediul pe litoralul bulgăresc. "Acest succes a schimbat însă situaţia în acest an. Dacă punem la socoteală interesul germanilor, ruşilor şi englezilor la care adăugăm şi strategia bulgarilor de a creşte preţurilor cu siguranţă că vom avea mai puţine locuri de cazare decat în 2006", a declarat Ciprian Enea , consultant turism. Cei care vor să plece în vacanţa de vară în Bulgaria, trebuie să îşi facă rezervare încă de pe acum. "Pentru piaţa romanească, bulgarii au oferte în extrasezon . Un roman care va apela la un tour operator străin va avea şi o ofertă într-o zonă bună. Pentru un turist care vrea să plece pe cont propriu sau se hotărăşte tarziu va fi din ce în ce mai greu să îşi găsească un loc de cazare la un hotel bun", a declarat Traian Bădulescu, purtător de cuvant ANAT. Chiar dacă litoralul bulgăresc va deveni o destinaţie din ce în ce mai greu accesibilă, specialiştii estimează că romanii nu se vor întoarce să-şi facă vacanţele în staţiunile din ţară. "Nu cred că vom trage foloase, însă să nu uităm că tot aproape de noi este şi Grecia şi Turcia", a declarat Mihai Raşniţă, secretar general Federaţia Industriei Hoteliere. Potrivit reprezentanţilor agenţiilor de turism, anul acesta numărul romanilor care vor pleca în străinătate va creşte cu cel puţin 20% faţă de anul trecut.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea