Boli

#iulie 2023 #1 iulie 2023 #noi analize gratuite #analize gratuite #romani

Mai multe analize gratuite pentru romani, de la 1 iulie. Cine va beneficia de acestea

 

Se anunta vesti bune pentru romani. De la 1 iulie, mai multe analize vor fi decontate de stat, intrand pe lista de analize gratuite de care romanii pot beneficia. 

Sistemul de sanatate anunta schimbari uriase. Asta, dupa ce, premierul Nicolae Ciuca a anuntat un nou pachet de servicii de sanatate impotriva afectiunilor maligne. Executivul a aprobat noul contract-cadru din Sanatate care stabileste ca romanii vor beneficia in fiecare an de consultatiile de preventie la medicul de familie.

Mai multe analize gratuite de la 1 iulie 2023. Cine beneficiaza de acestea

Noua lege intra in vigoare incepand de la 1 iulie 2023. Aceasta le va permite medicilor de familie sa recomande o paleta mai larga de analize si investigatii paraclinice tuturor asiguratilor.

In plus, potrivit documentului, va creste si numarul analizelor medicale efectuate in ambulatoriu si la spital, pentru a se reduce presiunea pe spitale.
In acest fel se va pune accentul pe depistarea precoce a bolilor si marirea numarului de consultatii preventive ce pot fi decontate.

“Aceste reglementari nu reprezinta o simpla actualizare a actelor normative din domeniul asigurarilor sociale de sanatate, ci o adevarata reforma de reorientare a sistemului si de utilizare eficienta a Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate. (…) Masurile adoptate prin acest act normativ vor contribui esential la imbunatatirea starii de sanatate a populatiei prin inversarea «piramidei» serviciilor medicale de la tratarea cazurilor grave descoperite tarziu, la depistarea precoce si tratarea bolilor in faze incipiente”, a declarat Adela Cojan, presedinta CNAS, potrivit Adevarul.

Astfel, persoanele cu varste intre 40-60 de ani vor beneficia de riscograme pentru depistarea precoce a bolilor cardiovasculare, cerebro-vasculare, oncologice, a diabetului, a bolii cronice de rinichi, precum si pentru evaluarea sanatatii mintale si reproductive.

Persoanele de peste 60 de ani vor putea beneficia de evaluarea comportamentelor cu impact global asupra sanatatii, a riscului fatal cardiovascular, oncologic, al osteoporozei, de incontinenta urinara, evaluarea sanatatii mintale, a riscului de dementa si depresie.

Persoanele cu varste cuprinse intre 18 si 39 de ani vor beneficia anual de consultatiile de preventie, iar medicii de familie vor recomanda o paleta mai larga de investigatii paraclinice de care pot beneficia gratuit asiguratii.  

“In asistenta medicala ambulatorie clinica de specialitate se extinde lista cuprinzand afectiunile care permit prezentarea direct la medicul de specialitate, incluzand si hemofilia, talasemia, sifilisul (genital primar si secundar al pielii si mucoaselor), HIV/SIDA, dermatita atopica, deficitul congenital de factor VII, trombastenia Glanzmann, hemipareze, parapareze si tetrapareze indiferent de etiologie.

In lista serviciilor diagnostice si terapeutice au fost introduse o serie de servicii specifice pentru anumite specialitati, dintre care exemplificam:

  • descarcarea si interpretarea rapoartelor specifice dispozitivelor utilizate in gestionarea diabetului zaharat (dispozitive de monitorizare glicemica continua, sisteme de infuzie subcutanata a insulinei – pompe de insulina, aplicatii de monitorizare a valorilor glicemice) – specialitatea diabet zaharat, nutritie si boli nutritie;
  • tomografia in coerenta optica – specialitatea oftalmologie;
  • extractia dispozitivului intrauterin – specialitatea obstetrica – ginecologie;
  • tratamentul tumorilor exulcerate, suprainfectate, ingrijire complicatii stome, fistule tumorale, tratamentul limfedemului – efectuate de medici cu atestat de ingrijiri paliative;
  • uroflowmetria – specialitatea urologie;
  • imunoterapia specifica cu vaccinuri alergenice standardizate cu administrare subcutanata – specialitatea alergologie si imunologie clinica;
  • punctie biopsie mamara ghidata ecografic – efectuata de medici cu specialitatea chirurgie generala, obstetrica-ginecologie, oncologie medicala cu atestat/competenta in senologie imagistica, radioterapie cu atestat/competenta in senologie imagistica.

Totodata, se extinde lista serviciilor medicale in scop diagnostic-caz cu servicii acordate pacientelor pentru depistarea precoce a cancerului de san.

In asistenta medicala ambulatorie de medicina fizica si de reabilitare, pentru pacientii cu diagnostic confirmat de accident vascular cerebral (in primele 4 luni de la AVC), pentru cei cu paralizie cerebrala, pentru pacientele cu limfedem dupa excizia ganglionara si pentru cele cu anexectomie, precum si pentru marii arsi (in primele 4 luni de la externare) se vor putea deconta servicii pentru o perioada dubla decat pana acum (maximum 42 zile pe an/asigurat). Aceasta perioada va putea fi impartita in doua fractiuni, la recomandarea medicului de specialitate medicina fizica si de reabilitare, in functie de afectiunea de baza.

In asistenta medicala dentara se introduce un nou serviciu decontat, detartraj cu ultrasunete si periaj profesional, care se efectueaza pentru toata dantura, un asigurat putand beneficia anual de un astfel de serviciu.

Pe lista investigatiilor imagistice ce pot fi efectuate de medicii stomatologi se adauga si tomografiile dentare CBCT.

Totodata, valoarea orientativa lunara de contract creste cu 50% fata de cea din prezent, pentru mediul rural aplicandu-se inca o majorare cu 50% (ajungand astfel la valoarea de 6.000 lei in mediul urban, respectiv 9.000 lei in mediul rural, pentru un program de lucru de 3 ore/zi).

In asistenta medicala paraclinica din ambulatoriu se introduc noi analize de laborator decontate:

  • transferina serica;
  • alfa amilaza;
  • lipaza;
  • lactatohidrogenaza (LDH);
  • rezerva alcalina ( determinarea bicarbonatului seric);
  • vitamina B 12;
  • acid folic;
  • raport albumina/creatinina intr-un esantion de urina spontana.

Investigatiile de microbiologie au fost revizuite conform observatiilor Comisiei de Specialitate a Ministerului Sanatatii, introducandu-se totodata noi investigatii precum examenul din secretii vaginale, respectiv din tampon rectal – portaj Streptococcus agalactiae la gravide, prin metode de cultivare.

Noile servicii medicale de radiologie imagistica medicala si medicina nucleara decontate sunt:

  • mamografie cu tomosinteza unilaterala si mamografie cu tomosinteza bilaterala (investigatii ce pot fi recomandate pentru monitorizarea pacientelor cu cancer de san);
  • mamografie digitala 2D;
  • tomografie dentara CBCT mandibulara, maxilara, respectiv bimaxilara;
  • ecografie musculoscheletala;
  • ecografie cutanata;
  • ecografie a aparatului urinar/genital masculin;
  • ecocardiografie de efort;
  • RMN sold – articulatie coxo-femurala nativ si cu substanta de contrast;
  • RMN whole-body;
  • limfoscintigrafie planara.
  • Pachetul de ingrijiri medicale la domiciliu va cuprinde noi servicii:
  • logopedie individuală;
  • masajul limfedemului;
  • evaluarea manuală a fecaloamelor;
  • recoltarea produselor biologice (sânge, urină, materii fecale).

Se introduc, de asemenea, noi activitati de transport sanitar neasistat:

  • transportul de la si la domiciliu al bolnavilor oncologici nedeplasabili cu propriile forte pentru efectuarea radioterapiei sau chimioterapiei, inclusiv in alt judet;
  • transportul de la si la domiciliu al bolnavilor nedeplasabili cu propriile forte pentru administrarea parenterala a unor medicamente sub supraveghere speciala, precum si pentru administrarea nutritiei parenterale, inclusiv in alt judet;
  • transportul la externare al pacientilor post-transplant nedeplasabili cu propriile forte, inclusiv in alt judet.

La dispozitivele medicale destinate recuperarii unor deficiente organice sau functionale in ambulatoriu, pentru reducerea birocratiei, se elimina taloanele lunare pentru dispozitivele medicale acordate prin inchiriere, utilizarea cardului national de asigurari sociale de sanatate este necesara numai la acordarea dispozitivului medical, iar durata prescriptiilor medicale pentru dispozitivele necesare pacientilor cu unele afectiuni ireversibile sau cu incadrare in grad de handicap accentuat ori grav definitiv va fi nelimitata.

Modelul de scrisoare medicala utilizata in sistemul asigurarilor sociale de sanatate a fost completat cu atentionarea ca nerespectarea obligatiei medicului de specialitate din ambulatoriul clinic de specialitate sau din spital de a initia tratamentul prin prescrierea primei retete pentru medicamente compensate, astfel cum este prevazut in protocoalele terapeutice, precum si de a elibera prescriptia medicala/bilete de trimitere/concediu medical/recomandari pentru ingrijiri la domiciliu/prescriptii pentru dispozitive medicale, in fiecare caz pentru care este necesar, se sanctioneaza potrivit contractului incheiat de furnizor cu casa de asigurari de sanatate.”, se arata intr-un comunicat al CNAS.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din boli

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Adevarul despre MURATURI

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare


Citeste pe ele.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Manuela Ravescu – medic dermatolog: Cea de-a patra stare de agregare a materiei, in sprijinul esteticii

Expertul Acasa.ro, dr Manuela Ravescu – medic dermatolog

Pune o intrebare