Social

Lista lui Basescu pentru procurorii DNA

La bilantul DNA, Basescu a sugerat procurorilor sa reia vechi dosare „uitate”. El nu a omis sa atace actualul Guvern, pe care l-a acuzat de lipsa de vointa politica in combaterea coruptiei. In discursul tinut ieri la bilantul Departamentului National Anticoruptie, presedintele Traian Basescu a sugerat procurorilor prezenti in sala sa redeschida anchetele in dosare a caror instrumentare a fost blocata la „niveluri inferioare“, presedintele facind referire directa la cazurile Bancorex, Banca Agricola, Tigareta II, cazuri in care anchetele nu au ajuns pina la „substratul politic“. Avertisment dat „baietilor destepti” Basescu a acuzat actuala putere de lipsa de vointa politica in combaterea coruptiei si a cerut procurorilor DNA sa aiba curajul de a compensa acest lucru prin activitatea lor. Traian Basescu a atacat si problema scandalurilor recente din domeniul energetic, criticind Executivul pentru faptul ca a tolerat manevrele „baietilor destepti din energie, care nu vor sa faca publice contractele“, si pentru faptul ca nici pina in momentul de fata Corpul de Control al Guvernului nu a declansat nici o ancheta la Ministerul Economiei. Presedintele a mai spus ca va sprijini legea ANI, pe care a calificat-o ca fiind un instrument important in activitatea viitoare a procurorilor DNA. „Nu toti va meritati locul” Ministrul Justitiei, Monica Macovei, a spus ca rezultatele DNA reprezinta urmarea fireasca a faptului ca institutia nu se confrunta cu problemele celorlalte Parchete, avind un cadru legislativ coerent, baza materiala si grila de personal completa in proportie de 96%. Macovei le-a mai cerut magistratilor „sa nu mai incalce normele procedurale - va repet, respectati legea“. Aceeasi referire la incalcarea normelor procedurale a facut-o in discursul sau si procurorul general, Codruta Kövesi, care a mai tinut sa precizeze ca procurorii care se fac vinovati de abateri in acest sens „nu au ce cauta in Ministerul Public “. Dan Chiujdea, reprezentantul CSM, a apreciat activitatea de pina acum a DNA, dar a precizat ca nu toti procurorii „isi merita locul“, facind referire la desele plingeri impotriva acestora care sint trimise CSM. Daniel Morar a aratat ca procesul de restructurare a institutiei pe care o conduce se reflecta in capacitatea acesteia de a actiona dincolo de sfera presiunilor politice, argumentind aceasta afirmatie prin aceea ca procurorii anticoruptie au cercetat si trimis in judecata actuali si fosti ministri , parlamentari, secretari de stat , indiferent de culoarea lor politica.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea