Social

Liga Campionilor: Au inceput optimiile celei mai titrate cupe!

Dupa prima zi a optimilor Ligii Campionilor se poate spune ca favoritele au un usor avantaj pentru mansa a doua, dar farmecul fazelor eliminatorii e ca sunt imprevizibile si in istoria cupelor europene nu putine echipe au reusit sa intoarca rezultatul in retur.

Derby-ul primei manse s-a incheiat nedecis. Pe stadionul "Olimpic" din Munchen s-a consumat se pare o drama care deocamdata scapa ochiului. E vorba de drama lui Oliver Kahn, care iata, sufera dupa aproape doi ani din nou de sindromul brazilian. Dupa Ronaldo in finala mondialului asiatic , Roberto Carlos i-a mai servit o pilula bavarezului, al carui gest simbolic de a-si lasa manusile in iarba s-ar putea sa capete o semnificatie mai adanca in viitorul apropiat. Totusi, deznodamantul ar fi fost altul daca fundasul madrilen n-ar fi beneficiat de clementa arbitrului dupa croseul aplicat in plina figura unui adversar si ar fi primit un meritat cartonas rosu. Din nou slabiciunea centrului apararii "galacticilor" a iesit in evidenta, la gol Makaay reluand nestingherit de nimeni de pe linia de 6 metri.

Cand spunem Arsenal ne gandeam ieri la Bergkamp, azi la Henry si poate Reyes. Dar ieri vioara intai a fost Edu, a carui dubla probabil a rezolvat soarta calificarii. De aplaudat Celta care si-a vandut scump pielea si probabil nici pe "Highbury" nu va face doar act de prezenta.

Lokomotiv Moscova a reusit o victorie pretioasa, chiar daca stirbita oarecum de golul lui Fernando Morientes care face ca-n Principat, monegascii sa porneasca favoriti . Oricum rusii au infirmat temerile care-i considerau ruginiti dupa lunga pauza.

Sparta Praga, asa cum era de asteptat, nu i-a facut lui AC Milan viata usoara, dar egalul smuls de "rosso-nerri" ii pune si pe ei in postura de favoriti pentru promovarea in sferturi.

Nu pot incheia fara sa remarc starea excelenta a terenurilor de la Praga si Moscova. Desi in capitala rusa a nins in continuu, terenul s-a prezentat impecabil, permitandu-i tehnicului Izmailov sa "danseze" nestingherit in careu, la ceea ce avea sa fie golul serii.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea