Social

Liberalii decid astăzi dacă rup alianţa cu democraţii

Liberalii vor decide astăzi, la şedinţa Biroului Politic Central, dacă vor continua guvernarea alături de PD sau dacă premierul va propune parlamentului un cabinet restructurat fără miniştrii democraţi. Călin Popescu Tăriceanu s-a întalnit aseară, la Palatul Victoria, cu caţiva dintre liderii PNL, pentru a pune la punct ultimele detalii ale strategiei de lucru, în condiţiile în care cea mai mare parte a membrilor BPC cer cu vehemenţă un guvern monocolor. Surse din partid ne-au declarat că primul-ministru a optat pentru înlăturarea pediştilor, în pofida sfaturilor echipei de consilieri străini Arthur Finkelstein - Tal Silberstein, care au avertizat că PNL va avea de pierdut pe termen scurt de pe urma unei astfel de măsuri. BPC se va exprima prin vot, astăzi, asupra oportunităţii asumării unui cabinet PNL cu susţinere PSD-PC. Opiniile sunt împărţite în birou, însă majoritatea susţine această variantă, considerand că, din cauza preşedintelui Traian Băsescu, relaţia cu PD nu va putea funcţiona niciodată. Adepţii prelungirii actualei formule se tem că, printr-o înţelegere subterană dintre preşedinte şi PSD, propunerea de restructurare va fi respinsă de parlament. Liderii PNL au pregătit terenul La sfarşitul săptămanii trecute, mai mulţi lideri liberali au emis mesaje publice din care reieşea că Tăriceanu se va descotorosi de PD. Vicepreşedintele Teodor Atanasiu a declarat, la Bistriţa, că, în cel mult trei zile, premierul va trebui să se prezinte în faţa parlamentului cu o formulă guvernamentală, pentru care să ceară votul de încredere. „Cred că astăzi este momentul să stabilim şi un adevăr: dacă acest guvern nu mai are majoritate în parlament, e firesc, e normal, e democratic ca primul-ministru să meargă în parlament cu o formulă guvernamentală pentru care să ceară votul parlamentului. Dacă obţine acest vot, înseamnă că parlamentul, democratic, în majoritatea sa, acordă sprijin guvernului. Dacă nu obţine acest vot, firesc, premierul trebuie să-şi depună mandatul şi să vină alt premier să încerce să formeze o altă majoritate", a spus Atanasiu, citat de Mediafax. Ieri, ministrul economiei, Varujan Vosganian, a declarat, la Botoşani, că partidul său va începe, săptămana aceasta, negocieri cu toate formaţiunile parlamentare pentru a găsi o soluţie pentru o formulă guvernamentală cu susţinere în Legislativ. El a adăugat că liberaliii sunt decişi să continue să guverneze „pană la capăt". Senatorul Puiu Haşotti a lăsat şi el să se înţeleagă, ieri, că se pregăteşte formarea unui executiv minoritar PNL-UDMR, care va fi prezentat săptămana aceasta în parlament. „Relaţiile politice dintre PNL şi PD s-au deteriorat în asemenea măsură încat nici nu este nevoie ca PSD să solicite anularea acestei colaborări politice", a precizat Haşotti, citat de NewsIn. Videanu: Dacă premierul nu ia decizia corectă, PD îi va cere demisia Preşedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a declarat, sambătă, la o emisiune tv , că premierul Tăriceanu are două soluţii pentru rezolvarea crizei politice: să păstreze actuala componenţă politică sau să propună alta. Videanu a sugerat că dacă o alege pe aceasta din urmă, democraţii vor cere demisia primului-ministru. El a subliniat că PD nu va părăsi guvernarea din proprie iniţiativă. Negocieri în al 12-lea ceas Călin Popescu Tăriceanu şi Emil Boc ar fi avut o convorbire telefonică, vineri seara, afirmă surse citate de Mediafax. Tema discuţiei a fost găsirea unor soluţii privind continuarea colaborării PNL-PD. Democraţii ar fi promis să nu voteze moţiunea de cenzură, cu condiţia ca liberalii să se opună acţiunii de suspendare a preşedintelui. PD a solicitat ca PNL să nu renunţe la miniştrii democraţi.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea