Social

Legi populiste pe banda rulanta la Senat

Senatorii juristi au votat ieri o lege prin care persoanele care au avut locuinte in imobile nationalizate sa fie despagubite la valoarea actualizata a locuintei. Proiectul legislativ este o initiativa a mai multor parlamentari PRM in frunte cu Gheorghe Funar si Corneliu Vadim Tudor. Legea vizeaza persoanele care si-au cumparat locuintele in care stateau cu chirie la stat, insa intre timp locuintele pe care le-au cumparat au fost retrocedate vechilor proprietari. Potrivit proiectului, persoanele evacuate nu vor mai fi despagubite la valoarea actualizata a sumei pe care au platit-o atunci cind au cumparat imobilul, ci la valoarea actuala pe piata a imobilului pe care au fost nevoiti sa-l paraseasca. Guvernul s-a impotrivit acestei initiative legislative. Proiectul urmeaza sa fie dezbatut in plen. Camera decizionala este insa Camera Deputatilor. Pe ordinea de zi a Comisiei juridice mai sint multe legi cu vadita tenta populista care vizeaza acelasi domeniu. Una dintre acestea spune ca actualii chiriasi nu pot fi dati afara din locuinte pentru ca imobilele sa fie restituite fostilor proprietari, acestia urmind sa fie despagubiti prin Fondul Proprietatea . O alta lege, a unor parlamentari PC, cere ca persoanele care ar trebui evacuate din casele nationalizate sa ramina pe loc pina ce statul le va asigura alte locuinte. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea