Social

Legea privind bunurile regelui Mihai a fost declarata neconstitutionala

Legea pentru reglementarea situatiei juridice a unor bunuri care au apartinut fostului suveran al Romaniei Mihai I a fost declarata neconstitutionala, a informat, ieri, Biroul de presa al Curtii Constitutionale. Aceasta a constatat, cu majoritate de voturi, ca dispozitiile legii sunt neconstitutionale, deoarece contravin prevederilor articolului privind principiul separatiei si echilibrul puterilor in stat, ale celui referitor la egalitatea cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari, precum si ale articolului privind accesul liber la justitie, informeaza Mediafax. Decizia va fi comunicata presedintelui Romaniei, presedintelui Camerei Deputatilor si celui al Senatului, precum si premierului si va fi publicata in "Monitorul Oficial".


Sesizarea

La sfarsitul lunii iunie, PRM a sesizat Curtea Constitutionala in legatura cu legea privind bunurile regelui Mihai, prin care fostul suveran rma sa primeasca 30 milioane de euro in schimbul castelelor Peles, Pelisor si Foisor, precum si pentru colectiile, obiectele si celelalte bunuri mobile aflate in inventarul acestora. Cele 30 milioane de euro urmau sa fie platite esalonat, in transe egale, pe o perioada de doi ani, iar plata primei transe sa fie facuta in termen de 30 de zile lucratoare de la data intrarii in vigoare a legii. Potrivit legii, lui Mihai I trebuia sa-i fie restituita in natura Vila Cavalerilor din orasul Sinaia si putea sa foloseasca gratuit, pe durata vietii, Palatul Elisabeta. De dreptul de folosinta asupra acestui imobil urmau sa beneficieze, pe durata vietii, si Principesa Margareta si Principele Radu. De asemenea, fostul rege putea folosi castelele Peles, Pelisor si Foisor pentru organizarea unor evenimente daca in organizarea si desfasurarea acestora este implicat si statul roman.


Premiera negativa

Hotararea de neconstitutionalitate a Legii privind reglementarea situatiei juridice a unor bunuri care au apartinut fostului suveran al Romaniei Mihai I constituie o premiera, intrucat, pana acum, nici o lege nu a mai fost declarata in intregul ei ca incalca prevederile Legii fundamentale a tarii, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare. Potrivit prevederilor legale, Parlamentul are la dispozitie 45 de zile - de la publicarea hotararii CC - pentru a se pune de acord in ce priveste dispozitiile legii privind bunurile fostului suveran cu decizia Curtii.


Legea nu va fi reexaminata

Presedintele Comisiei juridice a Senatului, Peter Eckstein, a declarat, ieri, ca Parlamentul nu va mai reexamina Legea pentru reglementarea situatiei juridice a unor bunuri care au apartinut lui Mihai I, deoarece a fost declarata integral ca fiind neconstitutionala. Senatorul UDMR apreciaza ca decizia de a lipsi de efecte juridice intreaga lege este una "urata", Curtea Constitutionala asumandu-si rol legiuitor prin respingerea legii in intregime. "Curtea Constitutionala si-a cam depasit conditia in ultima perioada", a fost de parere Peter Eckstein. El a adaugat, insa, ca nimeni nu poate opri Guvernul sa aiba o noua initiativa privind reglementarea situatiei juridice a unor bunuri care au apartinut fostului suveran, in care sa tina seama de observatiile Curtii Constitutionale.


Casa Regala nu renunta

Avocatul Adrian Vasiliu, reprezentantul Casei Regale in fata instantelor, a declarat ca hotararea Curtii Constitutionale privind neconstitutionalitatea Legii privind reglementarea situatiei juridice a bunurilor fostului suveran il indreptateste sa se adreseze - potrivit Legii 10/2001 - instantelor in fata carora va solicita retrocedarea in natura a imobilelor ce i-au fost confiscate.

Potrivit Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, imobilele preluate in mod abuziv de stat, de organizatiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat in baza Legii 139/1940 asupra rechizitiilor si nerestituite se restituie, de regula in natura, in conditiile prezentei legi.

Guvernul Nastase a propus, prin proiectul de lege promovat in octombrie 2004, plata unei despagubiri banesti in suma de 30 milioane euro catre fostul rege Mihai I, pentru imobile nerestituite acestuia, apartinand domeniului Peles, precum si pentru bunurile din dotarea acestora. (B.A.)



Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea