Social

Legea arhivelor a ajuns pe masa Guvernului

Ministrul Culturii , Adrian Iorgulescu , a declarat ieri pentru Cotidianul ca pe ordinea de zi a viitoarei sedinte de guvern se va afla si noua lege a arhivelor. „Principala noutate a legii consta in descentralizarea arhivelor. Practic, dupa intrarea in vigoare a legii, documentele ce au referiri la fapte petrecute intr-un anume judet se vor afla in arhiva ce se va infiinta in judetul respectiv“, a spus ministrul de resort. Tot Iorgulescu a mai precizat ca vor fi „deschise“ arhivele fostului PCR, ale fostului UTC si ale altor institutii ale statului (altele decit serviciile secrete) din perioada comunista. „Nu vor fi accesibile documentele strict secrete, care vor forma o arhiva aparte“, a precizat ministrul. Adrian Iorgulescu a mentionat ca documentele secrete din aceasta arhiva se refera la ofiterii sub acoperire din contraspionaj si la dosarele de sanatate. „De exemplu, nu vor fi publice documente privind modul in care a murit Gheorghiu-Dej (primul sef al Romaniei comuniste - n.a.). Nu va fi public faptul daca a avut cancer din cauza radiatiilor (in epoca se spunea ca ar fi fost iradiat la Moscova deoarece nu ar mai fi urmat cu fidelitate linia Kremlinului - n.a.) sau din alte cauze“, a precizat Iorgulescu. Legea va ajunge in Parlament in jurul datei de 15 septembrie si se estimeaza ca va fi adoptata pina la sfirsitul acestei sesiuni parlamentare. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea