Social

Lege privind anularea sentintelor politice din perioada 1948, 1963

UDMR va depune la parlament o initiativa legislativa prin care se urmareste anularea sentintelor pronuntate in perioada 1948–1963 pentru infractiuni cu caracter politic. Potrivit senatorului Eckstein Kovacs Peter, unul dintre initiatori, legea se va referi la sentintele din procese indubitabil politice – un om indezirabil din cauza convingerilor sale, caruia i s-a inscenat un dosar de furt, nu va putea beneficia de ea. Eckstein a declarat ieri ca legea va avea o anexa unde vor fi enumerate toate legile din epoca privind infractiuni politice, iar judecatori anume desemnati vor cerceta arhivele pentru a identifica dosarele cu sentinte anulabile. „Este vorba despre cazuri clare, unde anularea se va face prin efectul legii. Nu este vorba despre reabilitari”, a precizat Eckstein. La sugestia presei, senatorul a afirmat ca de lege ar putea beneficia si cei care au zacut in puscarie sau au murit in ele fara sa fie vreodata pronuntata vreo sentinta. Actul normativ va prevedea acordarea de despagubiri fostilor detinuti sau urmasilor lor – o suma pentru fiecare luna petrecuta in inchisoare. Familiile celor decedati in inchisori vor primi de asemenea o suma de bani.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea