Social

Lectie de viata si de teatru cu Radu Beligan

89 de ani de viata din care 70, care se implinesc chiar in luna martie, pe scena teatrului – acesta este bilantul in rezumat al unei vieti spectaculoase si la propriu si la figurat, o viata traita cu sens de celebrul actor Radu Beligan . Reintors sambata seara pe scena, dupa trei luni de absenta cauzata de probleme de sanatate, Radu Beligan si-a intalnit publicul in sala mare a Nationalului bucurestean si a povestit cateva intamplari din viata sa artistica – adesea aceeasi cu viata sa personala – care i-au marcat parcursul. Evocand deopotriva artisti romani – Lucia Sturdza Bulandra, Victor Ion Popa, Sica Alexandrescu, Ion Iancovescu, George Vraca, Alexandru Giugaru – cat si personalitati ale teatrului lumii pe care le-a cunoscut personal – Eugen Ionesco, Laurence Olivier , Helen Mirren –Beligan a refacut timp de o ora legatura fireasca intre scena de aici si aceea europeana, ca si cum niciodata n-ar fi existat o ruptura intre acestea. Lectia de teatru pe care a dat-o sambata seara la National actorul Radu Beligan s-a adresat in principal actorilor, desi vorbitorul si-a exprimat rezerva fata de dorinta de a invata a tinerilor care se apleaca azi asupra acestei meserii (indoiala confirmata de numarul mic al acestora din sala). Veteranul scenei a vorbit despre ”buna articulare a textului” numind-o ”politetea actorului fata de public”, a mentionat ca actorii trebuie ”sa trateze profesia cu inaltime sufleteasca” si ca pentru a face cariera acestia au nevoie de sanatate fizica si morala, plus experienta de viata si de scena. De asemenea, a tratat cu umor ”tarele” meseriei, printre care ”vesnica problema a actorului roman numita Ce sa fac cu mainile”, dar a si subliniat importanta privirii actorului, care „reprezinta cel mai fidel gandirea actorului, acesta poate reda ambiguitatea prin discordanta dintre privire si vorbe”. Amintindu-si de primele sale experiente in teatru, alaturi de Victor Ion Popa, apoi de Alexandru Giugaru, la Teatrul ”Munca si voie buna”, apoi la Teatrul National aflat pe Calea Victorie, ”unde azi se afla un hotel”, Beligan a povestit despre eleganta spectatorilor, despre rafinamentul stilului lor de viata, materializat in supeurile de dupa spectacol, luate in restaurantele din centrul orasului, actorul exclamand la un moment dat: ”O, Doamne, cum am uitat sa traim!”. In incheiere, Radu Beligan a vorbit despre victorie, ca rezultat al unei atitudini, al unei filozofii de viata si a dat exemplul celui pe care l-a numit ”ultimul meu profesor, Roger Federer”. Decis sa invete permanent, chiar de la cei mai tineri decat el, Radu Beligan a observat ca tenismenul Federer ”joaca din instinct, curajos, cu mintea si trupul in perfecta sincronizare”. Pornind de la acest exemplu, celebrul actor a inteles mai bine ca ”secretul victoriei este sa pornesti concentrat pe ceea ce vrei, infrangerea sa nu existe in mintea ta, sa te gandesti doar la castig. Sta in puterea noastra sa ne controlam gandirea si emotiile si, de ce nu, si frica”. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea