Jurnalul unui sejur in televizor

Cartea lui Chloé Delaume, „Locuiesc in televizor“, aparuta la Editura ART , investigheaza la persoana intii efectele unei doze masive de televiziune. Chloé Delaume este pseudonimul unei scriitoare franceze care, dupa cum se descrie pe pagina sa web, „fabrica literatura experimentala“. Si-a luat acest nume pornind de la Chloé, personajul din „Spuma zilelor“ a lui Boris Vian, respectiv Delaume, din textul lui Antonin Artaud, „L’Arve et L’Aume“. Iar cartea „Locuiesc in televizor“, aparuta anul trecut in Franta si tradusa de curind in limba romana la Editura ART , aminteste, pe alocuri, de stilurile celor doi autori, suprarealismul marca Boris Vian fiind remixat cu tonul asa-numitului „teatru al cruzimii“ pus in circulatie de Antonin Artaud. „Fac cercetari, ramin foarte atasata de notiunea de laborator,“ spune Chloé Delaume, descriind una dintre componentele tehnicii sale. Ba mai mult, subiectul pe care isi realizeaza experimentele este ea insasi, lucru pe care-l demonstreaza si in autofictiunea derulata pe 140 de pagini despre cum este sa locuiesti in televizor timp de 22 de luni, respectiv 1.451 de ore. Pentru ca atit a durat testul la care s-a supus autoarea franceza. In 2004, Chloé Delaume a deschis televizorul si, timp de aproape doi ani, a trait in permanenta racordata la programele sale de divertisment, la mesajele publicitare si la tot ceea ce canalele de televiziune ofera ochilor si creierelor disponibile, pe scurt, a intrat in marea familie a consumatorilor de fictiune televizata. Odata parte din spectacolul telerealitatii, autoarea-personaj isi cartografiaza transformarea, urmarind atit schimbarile de ordin fizic, pentru ca, dupa cum a constatat pe pielea ei, consumul excesiv de tv ingrasa, produce halucinatii si cauzeaza migrene, cit si intoxicarea cerebrala si contaminarea limbajului. Intrindu-si in rolul de „santinela“ a tv-ului, Delaume ajunge sa metabolizeze continutul livrat de emisiunile transmise, relatia sa cu televizorul avind o componenta aproape organica. De ce face Chloé Delaume acest experiment pe care cei mai multi l-ar considera o forma extrema de masochism? Pentru ca, dupa cum spune psihanalistul Jacques Lacan, pe care autoarea il citeaza in cartea sa, „e sigur ca a purta povara mizeriei inseamna a intra in discursul care o conditioneaza, fie si numai pentru a protesta impotriva ei“. Prin urmare, scriitoarea, cunoscuta pentru combinatiile pe care le face alaturind new media si literatura, a facut o sesiune de scufundari in „fictiunea colectiva“ pe care televiziunea o creeaza si la care participa, mai mult sau mai putin constient, cea mai mare parte a populatiei. Proiectul cartii a pornit, printre altele, de la „ Videodrome “, filmul-cult al lui David Cronenberg in care este vorba despre canalul „Civic TV, cel pe care-l luati in patul vostru“, pentru ca, dupa cum afla cititorul din Piesa 20/27 a cartii, „Videodrome este povestea noastra. Cea a creierului uman supus unui televizor care, prin programele sale de telerealitate, il modifica din interior, facindu-l disponibil“. Un alt pivot important in constructia cartii il constituie citeva declaratii ale lui Patrick Le Lay, presedintele canalului de televiziune TF1. „Din perspectiva business, sa fim realisti: la baza, meseria canalului TF1 este de a ajuta Coca-Cola, de exemplu, sa-si vinda produsul“, spunea Le Lay, citat constant in roman. El detaliaza si strategia acestui neuromarketing: „Noi vindem companiei Coca-Cola timpul creierului uman disponibil. Creierul vostru este cumparat. Creierul vostru nu mai are timp“. Desi toate aceste scenarii ar putea fi considerate un simplu acces de isterie a unui personaj sedus de teorii conspirationiste, urmarind pasii experientei la care s-a supus protagonista, logica intregii povesti devine din ce in ce mai convingatoare. Volumul lui Chloé Delaume, fragmentat si foarte concentrat, pare scris pe nerasuflate. Autoarea se foloseste de limbaj cu o incintatoare lejeritate, creindu-si un fel de argou, prin care schiteaza ceea ce mai degraba ar parea un experiment cyberpunk, decit unul aflat la indemina oricui, care necesita doar timp, televizor si disponibilitate. Una dintre acele aparitii editoriale care scurtcircuiteaza obisnuintele cititorului, cartea „Locuiesc in televizor“ diseca mecanismele subliminale din spatele programelor aparent inofensive, ba mai mult, create special pentru confortul privitorului. Citind din William Blake, Jean Baudrillard, Andy Warhol si altii, Delaume nu se rezuma doar sa construiasca o (auto)fictiune, ci isi si delimiteaza punctul de vedere: „ N-am stiut sa-mi protejez creierul, timpul lui este abolit, doar e disponibil. Dar cel putin, dupa cum vedeti, am propria mea naratiune. Salvati-o pe a voastra pina nu-i prea tirziu“. Fragmente din text „Spuneti: ma destind in fata televizorului. Lascivi si descaltati, priviti fix ecranul ca sa uitati de voi. De voi insiva, da, propriul corp, propria minte si ziua pe care ati indurat-o. O scurta spalare a creierului ca sa va curatati de murdariile alienarii diurne. Sinteti gata si stiti pretul injectiei. Creierul transpira din greu, efortul lui e palpabil, impinge mai departe limitele memoriei voastre vii, fabrica spatiu. Dar voi nu vedeti asta. Spuneti: schimb canalul cind apar reclamele, imi hranesc singur creierul, (...) nu, pe mine nimeni nu ma insala. (...) Atunci va protejati, credeti, cu ajutorul telecomenzii, al metalimbajului protector, decriptajul camuflat sub haine vechi de talisman.“ Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro