Social

Jurnalistii rapiti sint, oficial, in viata

Jurnalistii rapiti in Irak sint in viata, dar mai multe amanunte privind soarta lor nu se pot oferi, a anuntat ieri purtatorul de cuvint al Presedintiei.
Purtatorul de cuvInt al Presedintiei, Adriana Saftoiu , a declarat ieri ca cei trei jurnalisti rapiti in Irak sint in viata. Din toate informatiile de la ora actuala, jurnalistii sint in viata si elementele pe care le detinem ne fac sa fim destul de optimisti fata de starea lor, a afirmat Adriana Saftoiu. Ea mai spune ca atitudinea autoritatilor nu reprezinta nici afront, nici aroganta fata de presa, dar situatia este de asa natura incit nu se poate raspunde la toate intrebarile.
Deliberari pentru Hayssam

Judecatorii Curtii de Apel Bucuresti hotarasc astazi daca omul de afaceri Omar Hayssam va ramine in arest preventiv sau va fi eliberat. Omar Hayssam a fost arestat saptamina trecuta pentru infractiuni economice pe care le-ar fi savirsit in 2001, dar este cercetat de procurori si in legatura cu rapirea celor trei jurnalisti romani disparuti in Irak. Apararea a cerut sa depuna la dosar documente de la Registrul Comertului, prin care sustine ca poate sa dovedeasca neimplicarea lui Omar Hayssam in ilegalitatile cercetate de procurori.
Martorii acuza

Sirianul este acuzat de inselaciune cu consecinte deosebit de grave si de constituire a unui grup infractional organizat. Mai exact, Omar Hayssam este acuzat ca a achizitionat 22 de autocamioane Volvo in regim leasing, fara sa le plateasca, si le-a vindut apoi in Siria si Liban. Potrivit anchetatorilor, aceste fapte au fost savirsite de o grupare criminala din care faceau parte Omar Hayssam, fratele lui, Mohammed Omar, prietenul sau, Mohammad Munaf (rapit in Irak impreuna cu cei trei jurnalisti) si Adnan Khadib, cetatean de origine araba, acum disparut. PICCJ a anuntat ca il cerceteaza pe Omar Hayssam si pentru legaturi cu persoane implicate in rapirea jurnalistilor romani. Ieri, Omar Hayssam si-a sustinut nevinovatia in fata instantei si a cerut sa fie lasat in libertate. Procurorul de sedinta a afirmat ca in dosar exista depozitia unui alt inculpat, Mihai Precupetu, care sustine ca a intermediat afacerea autocamioanelor Volvo pentru Omar Hayssam si ca sirianul a luat legatura cu el, recent, pentru a-l indemna sa nege legaturile dintre ei in fata anchetatorilor.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea