Social

Jocurile erau facute

Spectacolul cu piesa lui Matei Visniec „Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintali“, care se joaca simbata la TNB, e dedicat oamenilor sanatosi. La peste jumatate de secol de la disparitia lui fizica, sentimentele generate de persoana lui Stalin, unul dintre cei mai singerosi, daca nu cel mai singeros tiran al secolului XX, isi dezvaluie cu greu resorturile in incercarea de a le aplica o analiza rationala. Stabilind ca decor al dezbaterii despre istoria comunismului un azil de nebuni, dramaturgul Matei Visniec, pe urmele lui Peter Weiss in „Marat-Sade“, construieste spatiul mental in care anormalul este receptat ca o manifestare a firescului; reducerea la absurd ar fi comica daca memoria istorica nu ne-ar confirma ca toate monstruozitatile evocate au fost realitate. Si lichidarea burgheziei, si colectivizarea, si epurarile, si ideologia care le-a justificat s-au desfasurat in lumea oamenilor considerati normali. Pe urmele lui Visniec si in consens cu intentiile lui, regizorul Florin Fatulescu elaboreaza cu fantezie supravegheata atmosfera ambigua de la marginea realitatii, spatiul unde orice deraiere se inscrie in mersul trenurilor stabilit de tiran. Delirul se naste din realitate si se intoarce acolo, parcurs urmarit cu mijloacele satirei, fara sa lipseasca lirismul. Spatiul scenic e dominat de un portret al lui Stalin: din cind in cind, acesta se deschide ca usile unui dulap si lasa sa se vada gratiile unei ferestre de la subsol, pe unde nebunii vad picioarele trecatorilor. Un straniu joc al hazardului se incheaga in jurul posibilitatilor oferite de aceasta fereastra: nebunii pariaza, ghicesc ce vor vedea, cizmele patrulelor sau cerul de deasupra lor. Dar li se spune mereu ca „Jocurile sint facute“. Cum au ajuns ele sa fie facute - aceasta este miza povestirii dramatice elaborate de dramaturg si puse in pagina de regizor. Nu vom sti niciodata daca indivizii din grupul pacientilor sint cu adevarat bolnavi psihic ori s-au ascuns voit in nebunie pentru a fugi de realitatea bezmetica. Victime si calai in acelasi timp, povestile lor trimit la experiente de viata limita si ei nu pot sau nu vor sa le desprinda sensul. Grupul functioneaza solidar, alternind savant armoniile cu falseturile; din magma corului se desprind solistii: remarcabila, ca intotdeauna, Sanda Toma construieste siretenia mascata in candoare a personajului, refuzul si acceptarea realitatii. Paznicii acestui grup (medic-director, directoare adjuncta, asistenta medicala) au reusit sa gindeasca asa cum vorbesc, vorbesc asa cum li se cere si actorii reproduc fara jena patetismul criminal al devotamentului: Medeea Marinescu izbuteste o impresionanta combinatie de puritate si betie a simturilor, sinceritatea deturnata in folosul minciunii totalitare. Florina Cercel e ticaloasa matura, stapina pe mecanismele raului, inecind in votca tot ce ar putea s-o limiteze. Mircea Rusu descrie cu rece autoritate parcursul intre prostie si nebunie. Intr-o forma amintind de tineretea lui atit de promitatoare, Claudiu Bleont intra in acest joc al aparentelor, aminind mereu raspunsul la intrebarea cu privire la adevarata lui natura. Scriitorul conformist, laureat al Premiului Stalin, fiinta scalimba si neindeminatica de la inceput se inalta, devine Autorul, stapinul cuvintelor si prin ele al marturiei despre viul mortificat, despre dezastrul uman perpetuat dincolo de decesul marelui dirijor. Matei Visniec se adreseaza unor oameni care stiu cite ceva despre realitatea totalitarismului comunist. Regizorul le arata fata insolita a ceea ce stiau. S-ar putea ca fericitii nascuti „dupa“ sa nu perceapa decit caracterul exotic si straniu al montarii. Dar nu e treaba teatrului sa prezinte rapoarte despre „caracterul ilegitim si criminal al regimurilor comuniste“. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea