Jerome Bel la Bucuresti

Unul dintre cele mai importante evenimente ale anului 2007 la Centrul National al Dansului este venirea la bucuresti a coregrafului francez Jerome Bel. Acest eveniment se inscrie in demersul Centrului de a aduce la bucuresti spectacolele si personalitatile care au contat cel mai mult in schimbarea de traiect pe care dansul contemporan a suferit-o in ultimele decenii. Astfel, dupa “Self Unfinished” al lui Xavier le Roy prezentat in octombrie anul trecut, vom avea ocazia sa vedem vineri 25, simbata 26 si duminica 27 mai, orele 20:00, un spectacol - “Jerome Bel” (1995) - si o conferinta performativa - “The last performance (a lecture)” (2004) - semnate de cunoscutul coregraf francez. Jerome Bel este numele unuia dintre cei mai inovatori – la modul radical – coregrafi europeni si, in acelasi timp, titlul lucrarii sale coregrafice din 1995, cu durata de o ora, cel mai cuprinzator exemplu de montare austera din cadrul curentei „reduceri“ a teatralitatii ce caracterizeaza dansul european contemporan. Fara instalatie de iluminat, fara sistem de sunet , fara costume, fara decor. Privind spectacolul, esti foarte departe de productiile coregrafice ale anilor ’80, care aduceau cu cele de opera. Scena apare ca un spatiu de lucru – ceea ce si este, de fapt -, un spatiu nu prea seducator, prafuit, neprelucrat, gri, asteptind ca instalatia de iluminat sa realizeze metamorfoza optica a vrajirii si sa ridice cel de-al patrulea perete, pentru a face ca scena sa para indepartata, iar trupul dansatorului ireal. Dimpotriva, in “Jerome Bel” scena este spatiul de desfasurare al lucrarii coregrafice. Aceasta montare a goliciunii (precedind si reflectind goliciunea dansatorilor) pregateste deja terenul pentru o critica a dorintei din cadrul culturii noastre, a marfii. Intr-un interviu acordat criticului de dans Gerald Siegmund, Bel insusi postuleaza corpul ca fiind intotdeauna deja in-scris: „Pentru mine, dansul ca dans creat pentru scena nu mai este exprimarea niciodata analizata, frumoasa a unor sentimente oarecum «naturale» prin intermediul corpului, corp care exista si [ne] slujeste intrucit sintem siguri pe el. Nu. Nicidecum. Pina si corpul biologic presupune o cantitate enorma de activitate de structurare spirituala. Tot ce stim despre corp, tot ce intelegem, se bazeaza pe coduri si limbaj“. Jerome Bel locuieste in Paris si Rio de Janeiro si lucreaza in toata lumea. A studiat dansul la Centre National de Danse Contemporaine din Angers, Franta (1984-1985) si a colaborat ca interpret cu numerosi coregrafi din Franta si Italia. Printre piesele sale cele mai cunoscute se numara: “nom donne par l'auteur” (1994), “Jerome Bel” (1995), “Shirtology” (1997), “The last performance” (1998), “The show must go on” (2001), “Veronique Doisneau” (2004), “Pichet Klunchun & myself” (2005). In 2003 Jérôme Bel este curator, alaturi de Alain Platel, al Festivalului Klapstuk din Leuven (Belgia). In 2005 a fost recompensat cu Bessie Award pentru reprezentatiile cu “The show must go on” din New York. Spectacolele pe care veti avea ocazia sa le vedeti la Bucuresti au avut peste 160 de reprezentatii, in peste 70 dintre cele mai importante festivaluri si scene din lume. “Jerome Bel indrazneste sa fie radical, sa puna in scena nespectaculosul si o “arta a risipei” care lasa loc poeziei. Desi la prima vedere titlul “Jerome Bel” ar putea parea o provocare narcisista, autorul a ales de fapt sa nu se ascunda in spatele unei simple metafore. “Jerome Bel” de Jerome Bel s-a nascut dintr-o personalitate care isi impune propriul stil de neimitat. In timp ce problematica pare a fi orientata catre sine, actiunile sint intim legate de performerii care sondeaza si se delecteaza in propria goliciune . (…) Bel face o delicata afirmatie politica, subliniind sfirsitul unei ere si tranzitia la un nou limbaj artistic. (…) aceasta piesa evidentiaza hotarul unei forme artistice prin limitarea ornamentatiei. Cu toate astea, piesa foloseste minunat spatiul scenic, acesta nefiind haotic sau incert experimental. (…) Forma radicala, care poate fi perceputa atit ca o alegere estetica, cit si ca una politica, nu se balaceste in negare. (…) Aceasta piesa nu-si gaseste cu usurinta locul in coregrafia traditionala, asa cum nu poarta cu sine capcanele uzuale. Discursul sau autentic e capabil sa provoace un profund impact asupra publicului, care nu are timp sa fie socat de radicalitatea propunerii.” In “Jerome Bel” de Jerome Bel, coregraful transcende structurile de dans canonice si da o noua dimensiune coregrafiei. Se detaseaza de interpretarea din baletul clasic, de miscarea libera din dansul modern si de abstractizarea din dansul contemporan. Bel impinge granitele pana la a atinge ceva mult mai intim: corpul uman ca instrument primar. "Un performance de dans", afirma Bel, "este compus din lumina, muzica si miscare» si aceste trei elemente sunt singurele pe care spectacolul lui se bazeaza. In cercetarea sa coregrafica, el se indreapta catre o reala purificare , pentru a se limita la esential: nu exista costume, suport muzical si nici o regie complicata de lumini, trupurile sint goale, muzica este cintata de una dintre dansatoare, iar unica sursa de lumina este un bec. Bel refuza artificialul, creind astfel o relatie noua si intensa intre dansatori si public. Nuditatea dansatorului permite un nou tip de coregrafie: Bel sacrifica arabescurile, miscarile descompuse si cele ce urmeaza ritmuri muzicale (adica tot ceea ce este exterior trupului uman), privilegiind miscarile intime ce se intampla chiar in interiorul corpului(…) Acest spectacol nu este o sucesiune de miscari disparate, incoerente. Totul are o logica si o semnificatie intrinseca. O miscare conduce la alta. Aceasta reactie in lant culmineaza in scena finala, in care se poate gasi mesajul spectacolului. Spectacol radical al unui nou-venit: patru performeri goi pusca pe scena. Muschi, secretii, celulita: nimic nu este ascuns, tocmai pentru a fi exhibat. O femeie intr-o pozitie de odalisca tine o lampa care va fi singura sursa de lumina din spectacol. O alta scandeaza fara incetare ritmica telurica a compozitiei « Sacre du printemps » de Stravinsky. In timp ce una lumineaza, iar cealalta cinta, Claire Haenni si Frederic Seguette isi exploreaza corpurile pina in cele mai mici unghere. Cu un tub de ruj, ei isi inventeaza alte vene, alte rani. E o indirjire in a nu observa nimic altceva decit corpurile proprii. Proiectul propus irita, amuza, da de gandit sau nu stirneste deloc interesul. In locul corpului invingator, atletic, el propune un corp stangaci, imobil. In locul aseptizarii, el ofera mirosuri, sudoare, par. In locul supralicitarii tehnice si scenice (tot mai multe corstume, lumini, decoruri), el opune rezistenta mediatizarii dansului, purificand scena la maximum. Impotriva vitezei, el interpreteaza lentoarea, impotriva tapajului sonor, propune soapta. Cu ocazia venirii lui Jerome Bel la Bucuresti, CNDB organizeaza mai multe intilniri cu publicul, profesionistii si presa, dupa cum urmeaza: Vineri 25 mai Orele 12:00, Mediateca Conferinta de presa Orele 20:00, Sala Ronda “Jerome Bel” (1995) de Jerome Bel Simbata 26 mai Orele 20:00, Sala Ronda “Jerome Bel” (1995) de Jerome Bel Duminica 27 mai Orele 11:00, Mediateca Intilnire cu publicul si profesionistii Orele 20:00, Sala Ronda “The Last Performance (a lecture)” (2004) de Jerome Bel