Ivan Vyrypaev, specialist în „strangeri de inimă”

Aşa cum se întamplă şi la noi, în spaţiul cultural rusesc s-au afirmat în ultimii ani o serie de noi nume, a căror creaţie – fie ea literatură, teatru sau film – a răbufnit peste graniţe cu o neobişnuită putere. Deşi, geografic, sunt aproape de noi, nu ştim mai nimic despre creativitatea acestui „nou val” care face furori în Occident. Nu-i cunoaştem, deşi ar merita, mai ales că ne seamănă destul de mult. Un jeep negru, cu uşile deschise din care iese muzica rapper-ului 50 Cents dată la maximum. „I don’t know what you heard about me”. Dacă n-ar fi parcată chiar la ieşirea din Teatrul Puşkin, în centrul Moscovei, poate că n-ar atrage în halul ăsta privirile – dintre care unele de-a dreptul ucigaşe – ale spectactorilor care tocmai ies din clădire. Trebuie înţeleşi, bieţii de ei: după ce ai văzut a mia oară Livada de vişini, poţi avea un şoc dacă afară dai peste beat-uri de ultimă oră. În jurul maşinii sunt trei sau patru tipi, toţi îmbrăcaţi în negru, cu mainile în buzunar. Efect garantat. Parcă ar juca într-un film despre mafie . Unul dintre ei poartă o caraghioasă bască, tot neagră la culoare. Altfel, pare mai degrabă cuminţel, aşa subţire, micuţ, palid şi smead. Aşa l-am remarcat prima dată pe Ivan Vyrypaev, actor, dramaturg, mai nou regizor şi scenarist de film, indiferent în ce ordine, fiindcă e filmul lui – primul – aşa că nu mai contează. A doua oară, cand am şi stat puţin de vorbă, fără să ştiu că era o conversaţie cu un star, a fost la Praktika Teatr , al cărui director, Edward Boiakov, tocmai ne spusese, aşa, în treacăt, că spaţiul independent în care investise – un fel de Teatrul Act de la noi – este deschis tinerilor ruşi, o generaţie absolut „demenţială”, ca să-l citez exact. Ivan Vyrypaev era primul pe listă. Are 32 de ani (împliniţi pe 3 august), a scris pană acum Oxigen, piesă jucată în peste 20 de teatre din toată lumea, Geneza nr.2, Iulie, Vise, Oraşul în care sunt, Ziua Sfantului Valentin. Piese poetice, pasionante, nebuneşti, fantastice, amestecand aluziile mistice cu observaţii percutante din realitatea imediată. A publicat o carte de texte dramatice şi nu numai. A caştigat „Masca de aur”, cel mai important premiu teatral rusesc, dar şi multe alte premii. Deocamdată pentru teatru. Primul său film, Euforia, o poveste de dragoste în taiga, a fost inclus anul acesta în selecţia oficială a Festivalului de la Veneţia, iar aprecierile la adresa acestuia sunt mai mult decat entuziaste. Ivan Vyrypaev nu se teme de patetism. Ba din contră, se aruncă în el cu un curaj nebun, şi-l asumă pană la capăt, ceea ce emoţionează publicul în mod direct, pană la durere. „Strangerea de inimă” pare a fi specialitatea lui. În zilele noastre, durerea violentă pare a fi singurul mod de a ne reaminti de existenţa acestui organ. Vyrypaev nu e singurul rus care gandeşte aşa. Urmează în această rubrică Vladimir Sorokin .