Social

#ceremonie de inaugurare #barack obama juramant

Investirea lui Barack Obama, pas cu pas (Video)

Cele patru zile de sarbatoare care marcheaza preluarea presedintiei SUA de catre democratul Barack Obama au inceput odata cu calatoria "istorica" a noii Prime Familii.

Barack Obama, insotit de sotia Michelle si cele doua fiice, Sasha si Malia, au sosit la Washington sambata seara, dupa o calatorie de 220 de kilometri cu trenul, reconstituind calatoria presedintelui Abraham Lincoln din 1861. Prima Familie a Americii a fost salutata, de-a lungul caii ferate, de zeci de mii de suporteri.

Duminica, familia Obama, insotita de familia vicepresedintelui Joseph Biden , a participat la concertul pre-inaugural "We Are One" (Suntem ca unul, n.r.), la monumentul Lincoln Memorial.

Uriasa manifestare, la care au asistat sute de mii de spectatori, i-a adus laolalta pe unii dintre cei mai mari artisti ai lumii, printre care s-au numarat Bruce Springsteen , Beyonce, Garth Brooks, Sheryl Crow, Shakira, James Taylor, trupa U2 . Fiul lui Martin Luther King a amintit ca tatal sau si-a tinut faimosul discurs "Am un vis" chiar pe acele trepte ale Capitoliului.

Cu aceasta ocazie, mai multi actori au luat cuvantul, unii citind texte istorice. Printre acestia s-au numarat Denzel Washington, Tom Hanks, Ashley Judd si Forest Whitaker. Actorul Jamie Foxx l-a imitat pe Obama, in aplauzele entuziaste ale multimii.

In stilul inconfundabil, noul presedinte al Americii si-a rostit discursul intitulat "Totul este posibil". El le-a cerut americanilor sa faca "ceea ce e corect, cand vremurile sunt dure".

"In pofida acestor dificultati - in pofida enormei sarcini care se afla in fata noastra- stau aici astazi, la fel de increzator ca oricand, in faptul ca Statele Unite ale Americii vor izbandi - ca visul fondatorilor natiei noastre va continua sa traiasca"

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea