Social

Inundaţiile n-ar fi făcut atatea victime dacă prefecturile ar fi comunicat cu primăriile

Numărul ridicat al victimelor inundaţiilor şi multe pagube au drept cauză sistemul deficitar de comunicaţii dintre prefecţi şi primari, ceea ce face ca zecile de avertizări transmise să fie de multe ori inutile, a declarat, joi, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu . El a afirmat că ANM a transmis, în ultima săptămană, 166 avertizări meteo către prefecturi, dar lipsa unui sistem de comunicaţii a permis înregistrarea de noi victime ale inundaţiilor. Directorul institutului şi-a exemplificat afirmaţia prin avertizarea transmisă, la 20 iunie, către Prefectura judeţului Maramureş, în care atenţionează că în zona comunelor Vadu Izei, Călineşti şi Botiza urmau să cadă, în maximum două ore, mari cantităţi de precipitaţii. „Şi pe timpul ultimei ploi am trimis avertizări la Galaţi sau în alte zone inundate, dar nu avem un sistem de comunicaţii eficient. Prefectul trebuie să pună mana pe telefon şi să anunţe primarii din localităţile care urmau să fie afectate. Dar cine să se ducă să bată din poartă în poartă, mai ales pe ploaie?”, a spus Sandu. Şapte persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute în urma ploilor puternice, însoţite de grindină şi descărcări electrice, din ultimele zile, potrivit ultimului bilanţ prezentat, joi, de ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga. Potrivit raportului de joi dimineaţă, inundaţiile care au afectat opt judeţe ale ţării au făcut şapte victime, dintre care şase în judeţul Bistriţa-Năsăud şi una din Maramureş, iar cinci persoane din Bistriţa-Năsăud sunt date dispărute. De asemenea, numărul persoanelor evacuate din calea apelor a crescut ajungand, joi dimineaţă, la 626 de persoane, din Bistriţa-Năsăud – 400, Galaţi – 123, Maramureş – 88 şi Sălaj – 15. Inundaţiile provocate de ploile abundente au afectat 87 de localităţi, la 15 accesul făcandu-se cu dificultate. Apele au afectat 1.437 de locuinţe şi 1.747 de gospodării şi anexe şi au distrus 36 de case şi 162 de gospodării.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea