Social

India, China, Polonia şi Cehia falsifică sticla de Murano

Cu o istorie de mai mult de un mileniu, sticla de Murano , al cărei secret este temeinic păstrat în atelierele de pe insula veneţiană ce-i poartă numele, este ameninţată de contrafacere şi concurenţă neloială, conform afirmaţiilor reprezentanţilor asociaţiei artizanilor locali. "Cam 40% din obiectele expuse în magazinele italiene şi prezentate ca fiind fabricate la Murano sunt falsuri", a afirmat preşedintele sindicatului artizanilor din Veneţia, Gianni De Checchi, citat de AFP. "Acestea provin din China. În Europa, procentajul obiectelor contrafăcute ajunge la cel puţin 36%. La vama de pe Aeroportul Fiumicino, din Roma, au fost oprite 30.000 de astfel de produse fabricate în China şi etichetate ca fiind de Murano", a adăugat oficialul. Gianni De Checchi spune că artizanii veneţieni nu sunt împotriva concurenţei, dar că sunt împotriva concurenţei neloiale, precum cea venită din partea unor ţări ca India, Polonia sau Republica Cehă care copiază produsele pe care le fabrică ei şi merg pană la a spune că acelea create de ei provin din insula Murano. sticla de murano este recunoscută prin faptul că este foarte uşoară, prin varietatea culorilor şi fabricarea sa artizanală. Primele documente care o atestă datează din anul 982. Această industrie, ce-şi are "sediul" pe insula veneţiană Murano, angrenează o forţă de muncă de doar 830 de persoane, repartizate în 87 de societăţi. Cea mai importantă fabrică de sticlă de Murano numără doar 40-50 de angajaţi şi a avut, în 2006, o cifră de afaceri globală de 157 milioane de euro . "În secolul al XIX-lea erau 36.000 de angajaţi în acest sector , dar marea criză din anii '60-'70 ne-a luat prin surprindere, iar acum ne odihnim pe laurii de altădată", explică preşedintele asociaţiei Promovetro, care reprezintă interesele sticlarilor din Murano, Gianfranco Albertini, citat de AFP.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea